Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La cine apelezi daca ai subsolul inundat?

Publicat in Jurnalul, joi 20 iulie 2006 ·

NE-AM INTERESAT PENTRU TINE Un subsol inundat nu este un lucru de saga pentru o comunitate serioasa. Constantin Budan, inginer constructor, afirma ca in cazul in care Asociatia de proprietari ar lasa subsolul inundat mai multa vreme, consecintele ar putea fi foarte grave. Peretii cladirii se imbiba cu apa, iar apartamentele de deasupra vor deveni igrasioase si, in timp, structura cladirii se subrezeste.

De asemenea, un subsol inundat este un loc propice dezvoltarii anumitor bacterii si poate forma un focar de infectie. Asta ca sa nu mai vorbim de mirosul insuportabil care va invalui scara blocului si apartamentele de la etajele inferioare.

TEVI SPARTE

Principala cauza a inundarii subsolului sunt tevile foarte vechi si ruginite care se sparg. Acestea ar trebui schimbate, din nefericire insa, asociatiile de proprietari nu au bani suficienti (de multe ori nu isi pot plati nici macar intretinerea), iar Apa Nova nu are obligatia sa repare si sa intretina instalatia de apa decat pana la caminul de contor, adica doar partea care este pe domeniul public. Conform Ordonatei de Urgenta nr. 85/2001 si a hotararii de Guvern nr. 400/2003, Asociatia de locatari are obligatia sa-si intretina instalatiile de apa aflate in proprietate, adica instalatia aflata dupa caminul de contor. Deci in cazul in care s-a spart vreo conducta de apa la subsol si s-a produs o inundatie, este de datoria asociatiei de locatari sa rezolve problema.

LA CINE APELATI?

In cazul in care vi s-a spart o teava la subsol, primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa opriti apa. Dupa aceea, in cel mai scurt timp cu putinta, trebuie sa chemati un instalator autorizat, de la o firma particulara sau pe cei de la Apa Nova, sa evacueze apa si sa remedieze defectiunea. Cele doua interventii se fac contra cost, fie ca apelati la un instalator particular fie ca apelati la furnizorul de a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şedinţă solemnă la Parlament, marţi, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

News.ro acum o ora
Parlamentul se reuneşte marţi într-o şedinţă solemnă, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Conducerea Parlamentului a decis, săptămâna trecută, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor ş

Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina pentru a da asigurări privind ajutorul american

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite şi a promite un flux de arme într-un moment în care

Pierderile Gazprom arată dificultatea de a înlocui vânzările de gaze în Europa cu livrările în China

News.ro acum o ora
Gazprom, cândva cea mai profitabilă companie din Rusia, s-ar putea confrunta cu o lungă perioadă de performanţă slabă, deoarece are dificultăţi să umple golul lăsat de pierderea vânzărilor de gaze din Europa cu piaţa sa internă şi exporturile în Chi

Sesizarea ÎCCJ în legătură cu OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, pe agenda CCR

Ziua Constanta acum 41 minute
Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie. Este vorba despre OUG 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea aleger

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a ajuns în Ucraina pentru a oferi „reasigurări puternice” în timp ce armele americane ajung pe linia frontului

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a aterizat în Ucraina în momentul în care armele dintr-un nou pachet de ajutor american încep să ajungă pe linia frontului, transmite BBC. Vizita sa are loc în timp ce ţara se luptă să reţină o incursiune r

14 mai, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Pentru martiri nu se fac ședințe solemne în Parlament

NapocaNews acum o ora
Sfinții Închisorilor nu sunt omagiați în parlamentul României. În data de 14 mai este celebrată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Sunt comemorate evenimentele petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost a

Cutremur marți dimineață în România. Ce magnitudine a avut SEISMUL

Gandul acum 13 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 2.1 s-a produs în noaptea de luni spre marți în România, anunță Institutul pentru Fizica Pământului. Seismul a avut loc la ora 04:46:06 (ora locală a României) și s-a produs în zona seismică Vrancea, în județul Vrance

Apple şi Google colaborează pentru a avertiza utilizatorii că există un dispozitiv wireless de urmărire a locaţiei în apropiere

News.ro acum o ora
Apple şi Google au anunţat luni că iPhone-urile şi telefoanele Android actualizate vor afişa alerte care avertizează utilizatorii că există un dispozitiv wireless de urmărire a locaţiei în apropiere, în cazul în care utilizatorul nu ştia că este urm

Péter Szijjártó: Ungaria este pregătită să reziste presiunilor enorme din partea NATO în privinţa războiului din Ucraina / „O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator”, avertizează el

News.ro acum o ora
Guvernul maghiar nu doreşte să participe în niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca în următoarele săptămâni să aibă loc o mare luptă cu privire la propu

Un panou publicitar, doborât de furtună, a ucis douăsprezece persoane și a rănit alte 60. Imagini teribile cu momentul prăbușirii VIDEO

Ziare.com acum o ora
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, au anunţat autorităţile municipale din capitala financiară a Indiei situată în vestul ţării, no

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

12°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°