Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs de pescuit în „Romanescu“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) pregăteşte, pentru sâmbăta viitoare, primul concurs de pescuit din Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova. Intitulată „Cupa Bibanul 2012“, această competiţie de pescuit staţionar va fi organizată împreună cu Asociaţiei Pescarilor Sportivi „Bibanul“ Dolj şi cu sprijinul DB Bats Club, în ziua de 6 octombrie.

„Le dăm ocazia în felul acesta craiovenilor să pescuiască în acel lac și ne facem şi noi un serviciu, în sensul că populaţia de peşte, care este foarte numeroasă, o să mai scadă“, a declarat Radu Preda, directorul RAADPFL Craiova.

Cel mult 100 de participanţi vor putea lua parte la acest concurs, contra unei taxe modice, de numai 20 lei/persoană. În cazul pensionarilor sau a persoanelor cu handicap grav, taxa de participare va fi redusă la 10 lei, în limita a 30 de locuri. Această taxă poate fi achitată la magazinele de profil din Piaţa Chiriac, strada Corneliu Coposu, Craioviţa Nouă (în spatele BIG-ului) şi la magazinul Big Fish de pe strada Fraţii Goleşti. Se vor putea înscrie numai pescarii care au permis de pescuit recreativ/sportiv valabil pe anul 2012.

Alegerea standurilor se va face prin tragere la sorţi. Durata propriu-zisă a concursului va fi între orele 8.00 - 14.00. Participanţii au voie cu cel mult două undiţe, de maximum 6 metri fiecare. Se va folosi doar momeală înţepată.

Vor fi premiați cei care au prins cea mai mare cantitate de pește, dar şi cea mai mare captură. Premiul întâi este de 150 de lei, pentru ca pentru locurile doi şi trei, valoarea premiului să fie mai mică - 100 de lei, respectiv 50 de lei. Tot 50 de lei va primi şi cel care reuşeşte cea mai mare captură.

„Peştele prins se poate reţine, în limita a 5 kg. Ce depăşeşte această cantitate va fi predat organizatorilor, urmând să fie donată Căminului de Bătrâni din Craiova. Capturil

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 52 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°