Cea mai dificilă perioadă a crizei economice a trecut pentru Europa Centrală şi de Est şi, deşi persistă riscurile asupra ţărilor din regiune, injecţiile de capital de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană au redus pericolul unei prăbuşiri economice, relatează Reuters.
După starea de panică din Europa emergentă, ce a început anul trecut, investitorii trec acum din postura de evitare a pierderilor în cea de a alege activele cu cele mai bune performanţe. Pericolele însă rămân. Analiştii susţin că o depreciere a monedei Letoniei sau o tendinţă de vânzare în pieţele emergente, determinată de o corecţie a pieţelor americane în al patrulea trimestru, ar putea duce la o nouă depreciere a acţiunilor şi valutelor.
Mai mult, în contextul creşterii şomajului şi al adâncirii deficitelor bugetare, economiile din regiune nu sunt estimate să revină prea curând la creşterile de peste 6% înregistrate înainte de criză.
Însă, după injectarea a zeci de miliarde de euro în regiune, de către FMI şi Uniunea Europeană, precum şi după facilităţile de lichiditate extinse de băncile centrale, riscurile intrării mai multor state în faliment şi pericolele prăbuşirii sistemelor bancare au trecut, susţine Matthias Siller, din cadrul Barings Asset Management. „Scenariul intrării statelor din Europa emergentă în incapacitate de plată şi într-o criză de lichiditate a trecut. FMI este acolo şi injectează bani, iar, dacă va fi nevoie de alte cinci miliarde de dolari, vor fi oferiţi“, a spus Siller.
Tendinţe de creştere
După vânzarea masivă generată de panică în Europa Centrală şi de Est, a urmat o tendinţă de creştere, care a început în pieţele dezvoltate şi s-a extins în martie în cele emergente, susţin analiştii. De atunci, zlotul şi forintul s-au apreciat cu 19%, iar coroana cehă a avansat cu 15%. Puţini analişti estimează că industria,