● Concertul / Le concert (Franţa-România, 2009), de Radu Mihăileanu.
Cu 30 de ani în urmă, Andrei Filipov (Aleksei Guskov) dirija prestigioasa orchestră Balşoi din Moscova. Refuzul său de a da curs unei directive de-a preşedintelui Brejnev, înlocuindu-i pe instrumentiştii evrei cu care lucra, dusese la concedierea sa şi la destrămarea orchestrei. Din "Il maestro", Andrei devenise omul care spală pe jos în teatru. Şi la această condiţie rămăsese pînă în zilele noastre. Concertul " o co-producţie franco-română, în regia lui Radu Mihăileanu " începe atunci cînd, făcînd curat în biroul directorului, Andrei interceptează un fax: o invitaţie, adresată actualei orchestre Balşoi, de a concerta la Théâtre Châtelet din Paris. Andrei păstrează faxul şi porneşte în căutarea foştilor săi colegi: unul e şofer de ambulanţă, altul (de etnie romă) s-a întors la şatră, alta e paznic la un muzeu; cît despre vechiul lor impresar, Ivan (Valeriy Barinov), acesta plînge după vremurile de glorie ale Partidului Comunist. Ca orice film comercial care îşi ia ca subiect "cultura înaltă" (în acest caz, muzica cultă), Concertul o pune într-un ambalaj pop: e ca unul dintre filmele acelea de acţiune în care eroul îşi adună vechea echipă, pentru a da o ultimă lovitură. Mihăileanu e comercial şi într-un alt mod: nu spune publicului decît lucruri pe care acesta le ştie deja.
De exemplu, în ceea ce-i priveşte pe ruşi, Mihăileanu nu serveşte publicului decît stereotipuri. Actorii săi îşi joacă "rusitatea" cu volumul dat la maximum; o joacă non-stop şi cu tot corpul. Genul ăsta de comedie e cam 60% stereotipuri şi cam 30% vacarm, ceea ce nu lasă prea mult loc pentru calităţi, cum ar fi spiritul de observaţie, inventivitatea sau fineţea. Bineînţeles că Mihăileanu şi co-scenaristul său, Alain-Michel Blanc, se descurcă pentru a băga în film o nuntă din aia rusească, pe picior mare, care st
