Partidele româneşti sunt structuri nonideologice care nu au reprezentativitate, nu servesc interesele unor categorii sociale şi unor credinţe politice, ci doar vin în întâmpinarea electoratului cu măsuri populiste, aspiratoare de voturi.

Cum a fost posibil ca partidele româneşti să se contamineze de-a lungul anilor cu atîta uşurinţă cu virusul clientelismului, cel care a provocat în 1990 boala numită FSN? Partidul clientelar pus pe picioare de Iliescu în primele luni ale anului 1990 nu a făcut în fond decît să legitimeze politic şi să dezvolte ceea ce a funcţionat în societatea românească în timpul regimului comunist, anume sistemul de "pile şi relaţii".

Acest sistem a făcut multor români în comunism viaţa mai uşoară, altora chiar prosperă prin relaţiile pe care le aveau nu doar la magazinele de carne, lapte, unt şi ouă, nu doar la veterinarul care închidea ochii atunci cînd ţăranul tăia un viţel şi îi punea şi lui la pachet o pulpă, ci şi la şefi de fabrici şi uzine pentru un loc mai călduţ şi mai bine plătit, şi la primul secretar de partid pentru transferuri şi promovări "în interes de serviciu" etc. Fiecare relaţie era plătită de regulă în natură, prin pulpe de porc, miei, găini, curcani, damigene cu vin, cartuşe de Kent, brazi de Crăciun.

Fesenizarea politică a mobilizat aşadar la începutul ei alegerea pe sprînceană a celor mai descurcăreţi indivizi care au susţinut sistemul de pile şi relaţii în timpul comunismului. Clientelismul din societatea comunistă a fost patul germinativ pentru clientelismul politic ce guvernează România de 24 de ani. Nimic nu a trebuit să fie inventat, răul era printre noi şi în noi, doar proporţiile acestuia au devenit sufocante.

Cel mai mare partid de după 1989, FSN, nu a fost în esenţă un partid socialist în sens ideologic, ci unul care a încurajat foştii activişti de partid şi foştii securişti s