Construieşte machete încă din copilărie. A făcut o meserie din hobby şi a reuşit să câştige, printre altele, titlul de campion mondial de navomodele în 1997.
Băcăuan prin adopţie, este pasionat de machete din primii ani de şcoală. „Aveam doar zece ani când am început să construiesc navomodele. Dintotdeauna am fost captivat de nave, iar hobby-ul s-a transformat la maturitate şi în meserie. Pentru că pasiunea a fost atât de aprinsă, m-am înscris la Facultatea de Nave din Galaţi şi am lucrat o perioadă şi ca inginer navalist. În prezent, predau cursuri de navomodelism şi activez la Casa Pionerilor din Sibiu“, explică inginerul.
În 1980, a luat parte la primul concurs de navomodele, pe care l-a şi câştigat. De atunci, a luat parte la zeci de competiţii naţionale şi internaţionale şi a obţinut numeroase distincţii.
„M-am axat doar pe concursurile de navomodelism, secţiunea machete. După 17 ani de participări la concursurile de navomodelism, în 1997 am câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Navomodele care s-a desfăşurat în Norvegia. Premiul mi-a revenit pentru construirea unui navomodel la scară mică după planul unei nave reale“, relatează Marius.
Arbitrează concursuri internaţionale
Deşi Marius Cheşcu locuieşte în Sibiu, el activează în cadrul Clubului Municipal de Navomodelism Bacău din 2000 şi concurează ca reprezentant al judeţului.
Datorită performanţelor pe care le-a obţinut, Marius Cheşcu a fost numit arbitru internaţional. Titulatura i-a permis să conducă desfăşurarea unor competiţii de navomodelism de prestigiu.
„Ultimul concurs pe care l-am arbitrat a fost Campionatul European de Modelism, ediţia 2008, care s-a desfăşurat la Timişoara. Au participat acolo concurenţi din 12 ţări din Europa“, precizează inginerul navomodelist. Băcăuanul se pregăteşte acum pentru a arbitra următorele campionate d