O carte despre un serial de animaţie coreean... Cristina Dicu, o tânără actriţă din România, care trăieşte în Coreea de Sud, a scris despre Popeye Marinarul, în varianta locală a celebrului personaj de desene animate şi a povestit despre ea însăşi şi despre această experienţă.
Într-un interviu acordat site-ului animationmagazine.eu., tânăra povesteşte cum directorul de film Young Man Kang i-a povestit despre seria de animaţie „Războinicul Kimchi”. „Mi-a plăcut foarte mult ideea”, povesteşte ea. „Apoi i-am propus să scriu o carte după seria lui. Dânsul a acceptat şi cam asta a fost. Ne-am apucat de treabă”. Cristina Dicu spune că a ales să locuiască în Coreea pentru că aparţine acelui loc: „Iubesc ţara, istoria, cultura şi oamenii. Am învăţat foarte multe lucruri de la ei şi experienţa mea din Coreea mi-a schimbat foarte mult caracterul. Pot să spun ca sunt un om mai bun.”
După ce cartea va fi publicată se va face o serie de video în care actriţa îi va citi unui copil povestea „Războinicului Kimchi” înainte de culcare. Kimchi nu mănâncă spanac precum celebrul personaj care l-a insiprat, ci cel mai cunoscut fel de mâncare coreean, kimchi, spune ea şi de aceea el va avea puteri supranaturale. În cartea ei, Războinicul „va apăra omenirea de cele mai notorii boli existente (gripa porcină, boala vacii nebune, malaria, gripa aviară etc.) convocate în Regatul Întunecat de către Lord Boală.
„Războinicului Kimchi va apăra omenirea de cele mai notorii boli existente convocate în Regatul Întunecat.”
CRISTINA DICU, actriţă