De câteva zile, la Şantierul Naval Damen Galaţi sunt în derulare negocierile pentru contractul colectiv de muncă pe 2012. Deocamdată nu s-a ajuns la o înţelegere, însă ambele „tabere" s-au declarat încrezătoare că se va ajunge la „condiţii rezonabile".
„Sperăm ca în urma finalizării lor să obţinem o majorare a salariilor care să fie aplicată în cursul anului 2012", a declarat Stelian Pavel, liderul sindicatului de la „Damen", care a mai adăugat că nu poate estima, deocamdată, la cât s-ar putea ridica pretenţiile angajaţilor.
Acesta a mai spus că în acelaşi timp cu negocierea noului Contract Colectiv de Muncă sindicatul face demersurile în instanţă pentru obţinerea reprezentativităţii conform noii Legi a Dialogului Social, care prevede că un sindicat este reprezentativ la nivel de unitate dacă are ca membri cel puţin jumătate plus unu din numărul de salariaţi.
Potrivit declaraţiei liderului de sindicat Stelian Pavel, cei 1.600 de angajaţi ai Şantierului Naval Damen au beneficiat în vară de o creştere salarială de 3,5%, aceasta fiind prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă aferent anului 2011.
Valoarea salariului mediu net la nivelul unităţii este în prezent de 2.200 de lei. Optimismul sindicaliştilor este alimentat şi de faptul că anul trecut a fost unul destul de bun pentru şantierulul gălăţean, care a înregistrat un profit de aproape 26 de milioane de lei, iar anul aceasta şi anul viitor sunt în derulare mai multe comenzi importante.