Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Administrator de asociatie cu venituri lunare de peste 20 de milioane

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 8 iulie 2005 ·

Constantin Vaduva a administrat sase asociatii de proprietari din Roman in anii 2002 - 2003, el incasa, conform statelor de plata, salarii lunare de peste 20 de milioane de lei, la care se adaugau prime. Vaduva este, in prezent, cercetat pentru fals si uz de fals in actele Asociatiei de Proprietari 10. Dupa ce a administrat sase asociatii de proprietari din Roman, Constantin Vaduva este, acum, cercetat pentru fals si uz de fals in actele Asociatiei de Proprietari 10. Fostul administrator s-a aflat la cirma asociatiilor 9, 10, 30, 36, 45 si 59, avind salarii lunare, cumulate, de peste 20 de milioane de lei, in anii 2002 - 2003. "Constantin Vaduva a fost, pentru noi, cea mai mare provocare in domeniul gestionarii banilor proprietarilor. A ajuns administrator de asociatie prin votul locatarilor, a obtinut salarii imense si prime in bani tot cu acordul acestora. A primit o condamnare de un an si sase luni, cu suspendare, pentru falsuri in actele Asociatiei 30, iar acum mai are un dosar pentru fals si uz de fals in actele Asociatiei 10, unde a cerut o reexpertizare. Desi nu a tinut cont nici de legislatia muncii, nici nu a virat contributiile catre stat, desi a avut salarii exagerat de mari si prime nejustificate, nimeni nu a spus nimic impotriva sa, timp de citiva ani", a declarat Vasile Nica, seful Serviciului de Audit al Primariei Roman. Conform spuselor sale, Constantin Vaduva a primit, in 2004, doua amenzi: una din partea Directiei de Munca, in valoare de doua milioane de lei, si una din partea Auditului Primariei, in valoare de cinci milioane de lei. Vaduva a contestat in instanta, la Roman, amenda primita de la Serviciul de Audit, instanta acordindu-i cistig de cauza si anulind amenda respectiva. "Directia de Munca l-a amendat cu doua milioane de lei pentru ca nu avea in regula contractele de munca din asociatii si nici statele de plata. Noi l-am amendat cu cinci m

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 20 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum 59 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°