De, oriunde întorceai privirea, zilele trecute numai peste câini dădeai!
Săptămâna trecută a fost marcată de tragica moarte a unui copil sfâşiat de-o haită de maidanezi bucureşteni. Eveniment care l-a transformat pe „cel mai bun prieten al omului” pe de-o parte într-un măr al discordiei între iubitorii/protectorii animalelor şi cetăţenii doritori de siguranţă pe străzile oraşelor ţării, pe de alta într-un revelator al carenţelor cronice de organizare şi rezolvare a unei probleme moştenite de pe vremea „construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate” inclusiv prin dărâmarea a mii, zeci de mii de case cu curte şi câini de curte.
Dar, zău aşa, dacă n-ar fi fost preţul atât de cumplit, însângerat de viaţa pierdută a unui băieţel nevinovat, am fi putut chiar vorbi de-o tragi-comedie cu groase accente groteşti. Tragi-comedie grotescă cu Sorin Oprescu (primarul Bucureştiului) în rolul principal - cel al politicianului cabotin şi demagogic, secondat de o droaie de personaje secundare de la Mircea Sandu până la... Brigitte Bardot!
Intrând cu oareşce întârziere în scenă, Oprescu şi-a jucat aproape perfect rolul de edil sugrumat de emoţie şi vinovăţie făr’ de vină, storcându-şi o lacrimă de profundă compasiune pentru familia micuţului Ionuţ şi încercând din răsputeri să întoarcă tragicul eveniment în favoarea sa. Cum? Ascunzându-se în spatele insuficienţei legilor actuale, invocând necesitatea unui referendum privind eutanasierea câinilor fără stăpâni, zişi şi maidanezi, ai străzii sau de-a dreptul comunitari (unii chiar merită denumirea asta – cei „adoptaţi” de o comunitate informală dintr-o zonă anume...), un referendum mai degrabă de faţadă şi mai mult ca sigur inutil, câtă vreme acesta nu ţine loc de organizare şi rezolvare a problemei câinilor vagabonzi.
Poftim o bucată de discurs cabotin a „înduioşătorului” Sorin Oprescu, aşa cum am tra