Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul producător de „Carpaţi“, sub sechestru

Publicat in Adevarul, marți 21 decembrie 2010 ·

Halele de producţie ale fabricii de ţigarete de la Sfântu Gheorghe au fost închise după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dispus executarea unei scrisori de garanţie bancară. Procedura aplicată la fabrica din Sfântu Gheorghe suspendă automat şi licenţa întreprinderii. Localnicii cred că nu mai este decât un pas până la închiderea fabricii.

După mai multe lovituri luate în plin pe linie fiscală, prin creşterea continuă a accizelor şi taxelor, producătorii tradiţionali de „Carpaţi" au sucombat rând pe rând. Acum i-a sunat ceasul şi ultimului bastion al industriei autohtone procesatoare de tutun, fabrica de la Sfântu Gheorghe. Aici, însă, lovitura de graţie a fost dată (tot de Fisc) prin executarea silită a unei mai vechi scrisori de garanţie bancară, emisă de Piraeus Bank România, fapt care a dus la sechestrarea activelor societăţii. Localnicii din Sfântu Gheorghe sunt disperaţi, văzând cum această emblemă a oraşului este ameninţată cu dispariţia.

Marile combinate comuniste au devenit cimitire părăsite ale industriei

Sute de comenzi

„Este o meserie care se învaţă din tată în fiu. Este o meserie de tradiţie în Sfântu Gheorghe. Există familii în care străbunicul a lucrat în această fabrică, bunicul l-a urmat, iar fiul a prins meserie de la ei. Maşinile cu care se lucrează sunt foarte greu de manipulat, iar viteza de reacţie trebuie să fie foarte mare. Aici se produc 7.000 de ţigarete pe minut, iar dacă ceva nu merge ca uns, pierderile sunt enorme", spune Sandor Csaba, şeful departamentului tehnic al fabricii.

Nici cu lacătul pe uşă, angajaţii fabricii nu şi-au pierdut speranţa. Ei speră ca istoria lor să nu piară peste noapte. „Oamenii nu vor să-şi strice sărbătorile. Şi anul trecut am fost ameninţaţi cu închiderea şi apoi am continuat munca. Noi sperăm şi nu are rost să ne facem inimă rea fără să ştim ceva concret. Adevă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 46 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 26 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 35 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 17 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 53 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°