După minim cinci ani de neobosită reformă internă, numele pronunţate în lupta la vârful PSD sunt Geoană, Năstase, Mitrea şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu. Pe post de adjuvanţi, pe la colţuri, se rosteşte şoptit: Diaconescu, Ponta, Dragnea. Mai lipsesc Oprescu, DIP şi Grupul de la Cluj...
La nivel de feeling personal, dar fără pic de apăsare sau interes pentru (până la urmă) tranşarea unor rivalităţi politice interne şi plata unor poliţe, mă dezamăgeşte faptul că numele unui tip de calibrul lui Diaconescu e fluturat ostentativ şi cinic, pe post de sperietoare anti-Geoană, de Mitrea. Miron e deştept şi cinic, îşi vede şi îşi urmăreşte interesul, se pot încheia cu el înţelegeri reciproc avantajoase pe termen limitat, dar Cristi greşeşte dacă se lasă numai pe mâna lui. Fiindcă fostul lider sindical, devenit de-o vreme (întâmplător, cam de când i s-au rostogolit pe scările Parlamentului dosarele de la DNA) extrem de concesiv cu Băsescu, vrea să pună mâna pe partid în beneficiu propriu şi să ţină pe cineva-n geam. Şi-l foloseşte urât...
Năstase-i bun, ştie politică şi organizare la marea meserie, da-l încurcă la feng-shui imaginea de corupt (e drept, minuţios accentuată de Băsescu prin intermediari, dar discutăm despre ceea ce este, nu despre ceea ce ar fi bine să fie) şi amintirea unui regim politic în care oricine a ridicat capul a fost călcat pe gât. Geoană-i un arivist şi un loser de meserie. A reuşit să piardă până şi când toate planetele se aliniaseră în favoarea lui. Dacă ar fi fost în stare să realizeze câtă dezamăgire şi disperare a generat prestaţia lui penibilă din turul doi al prezidenţialelor, ar fi demisionat imediat după anunţarea oficială a rezultatelor oficiale. Dar omu-i prea ahitiat de putere şi disperat să-şi prezerve privilegiile politice pentru a face un pas înapoi.
Singurul care, teoretic, n-ar avea n
