Mare parte din textul acesta a fost scris la cald, a doua zi după întoarcerea de la Tîrgul de Carte de la Frankfurt. Spun mare parte pentru că, inițial, era mult mai dur, cel puțin ca expresie. Între timp, însă, a apărut interviul luat de Ovidiu Șimonca lui Andrei Marga, iar ceea ce fusese, inițial, furie s-a transformat în stupefacție, apoi într-o stare pe care termenul „lehamite“ o descrie cel mai bine. Într-o încercare de a șterge memoria recentă a celor care au urmărit acea infamă emisiune de pe Realitatea TV, domnul Andrei Marga detaliază și neagă. Practic, domnia sa nu a spus nimic care să-l incrimineze în acea emisiune: poți acuza un om, fie el și președinte al Institutului Cultural Român, pentru că a zîmbit cu satisfacție în timp ce, ca să dau un exemplu cutremurător prin ignoranța pe care o denotă, moderatorul întreba, retoric: „Cine-i acest Dan Lungu?“. Există o vorbă care descrie perfect atitudinea lui Andrei Marga din interviul scris: a încercat să înece peștii… Sau, mai pe românește, a încercat să joace un soi de alba-neagra foarte rudimentar cu memoria noastră. Înainte de a intra în amănuntele legate de traduceri, aș mai dori să precizez ceva: lăsînd la o parte valoarea absolut imundă a atacurilor orientate împotriva lui Mircea Cărtărescu, discuția de față nu este despre autorul Levantului. El este, pur și simplu, un cap de afiș în spatele căruia sînt bine ascunse alte atacuri, orientate și împotriva unor oameni care nu au avut nici în clin, nici în mînecă cu persoana sau cu persona actualului președinte. Mi-am dat seama, acum două săptămîni, pe cînd alergam printre standuri, cu celebrele foi, printate din Excel, că am împlinit șapte „frankfurturi“. Ich bin ein Frankfurter, cum s-ar zice, am intrat în categoria editorilor trecuți prin ciur și prin dîrmon, care au prins de toate acolo: un Nobel, l-am cunoscut pe Günter Grass, am văzut cu ochii mei