Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii şi armele lor

Publicat in Romania Literara, miercuri 18 august 2004 ·

Dacă tot suntem bombardaţi vizual, la televizor ori la cinema, cu produsele industriei de film americane, ne-am putea măcar întreba care sunt elementele principale pe care ea le utilizează. Simplificând, aş spune umor, sex şi violenţă. Pentru explorarea mai profundă a ultimului element, aş recomanda vizionarea unui colaj de patru filme (două în cinematografe, două - noutăţi video). De ce? Pentru că acoperă întregul spectru al violenţei, de la crima din ură (rasială sau homofobie), la crima în serie şi până la crima de război, propunând totodată un joc complex între realitate şi ficţiune, între filmul documentar şi cel artistic. În plus, toate cele patru filme tratează, chiar dacă uneori periferic, rolul televiziunii în raportarea crimelor şi impactul acestei perspective asupra publicului.

În 1998, un tânăr homosexual a fost omorât în bătaie şi jefuit, apoi lăsat să sângereze legat de un gard în afara oraşului Laramie din Wyoming. O crimă care a stârnit proteste populare în S.U.A de asemenea proporţii încât preşedintele Clinton a ţinut un discurs despre ea, dar care a stârnit şi interesul unui dramaturg new yorkez care s-a deplasat acolo cu trupa sa de teatru şi a produs peste 200 de interviuri cu locuitorii oraşului. Din interviuri a rezultat o piesă, din piesă, un film (Proiectul Laramie). Paradoxal, acesta e un documentar cu actori (o distribuţie numeroasă şi remarcabilă prin numele pe care le include: Christina Ricci, Steve Buscemi, Laura Linney), în care apar - portretizaţi tot de către actori - şi membrii trupei în interacţiunea lor cu locuitorii oraşului. Debutul regizoral al lui Moises Kaufman este însă un film cu o clară agendă politică: constelaţia sa de actori hollywoodieni nu are doar rolul de a atrage spectatori (ştim de mult că unele filme sunt doar vehicule pentru staruri), ci şi de a da mai multă pregnanţă unei crime care s-a aflat în

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 58 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 28 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 4 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 4 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum o ora
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 2 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°