Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interesele primarului din Cogealac: contractele pe care el şi soţia sa le-au încheiat cu un alt dezvoltator eolian

Publicat in Adevarul, luni 26 iulie 2010 ·

Primarul Cati Hristu din Cogealac se află în conflict de interese, după ce atât el cât şi o firmă deţinută de soţia sa au încheiat contracte cu cealaltă companie care construieşte un parc eolian în zonă, respectiv Eolica Dobrogea, se arată într-un memoriu trimis premierului Emil Boc de către Continental Wind Partners (CWP), managerul de proiect al parcului eolian CEZ din Fântânele şi Cogealac.

Eolica Dobrogea este compania care dezvoltă proiectul eolian pe care spaniolii de la Iberdrola vor să îl realizeze în zonă.

„Interesul personal al primarului în susţinerea societăţii Eolica rezidă în încheierea unui contract de cesiune şi superficie care datează din anul 2008, contract încheiat între primar şi SC Eolica Dobrogea SRL, şi al cărui obiect îl constituie suprafeţe importante de teren aflate în extravilanul localităţii Cogealac. De asemenea, mai există un contract de cesiune şi superficie încheiat între SC Eolica Dobrogea SRL şi SC Cris Agro SRL, societate aparţinând soţiei primarului Hristu Cati, contract având ca obiect de asemenea suprafeţe mari de teren", se arată în memoriul trimis premierului Emil Boc, obţinut de ziarul „Adevărul".

Astfel, reprezentaţii CWP spun că devine limpede existenţa unui conflict făţiş de interese în care se găseşte primarul Cati Hristu din Cogealac.

Citeşte aici tot ce s-a întâmplat astăzi la Cogealac, unde cinci oameni au fost împuşcaţi

Memoriul a fost transmis pe data de 2 iunie 2010 şi are scopul de a-l atenţiona pe premierul Emil Boc de faptul că primarul din Cogealac blochează fără niciun motiv investiţia de 500 de milioane de euro pe care CEZ vrea să o realizeze pe raza comunei, în condiţiile în care CEZ a cumpărat sau a concesionat toate parcelele de teren de care are nevoie pentru ridicarea turbinelor eoliene.

Acesta este cel de-al doilea memoriu trimis de CWP primului-ministru. În luna m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 57 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 20 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°