Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: PORTRET/ Denisa Ionela Tiron, fetiţa care a cucerit lumea cu vocea ei

Publicat in Adevarul, vineri 14 ianuarie 2011 ·

La doar 11 ani, Denisa a participat la nenumărate concursuri naţionale şi internaţionale, unde a câştigat importante premii. Denisa a descoperit tainele muzicii când nici nu ştia să vorbească prea bine. Imita orice melodie pe care o auzea la televizor, iar părinţii ei şi-au dat seama că micuţa are calităţi vocale.

„La serbările de la grădiniţă eram singurul copil care avea cele mai multe momente artistice solo. Doamna educatoare a fost cea care le-a spus părinţilor mei să mă îndrume spre un cerc de muzică“, povesteşte Denisa. Aşa a ajuns la Palatul Copiilor „Constantin Didilescu“ din Vaslui, sub aripa profesorului Alin Bulboacă.

Zecile de ore de pregătire la Cercul de muzică uşoară i-au adus primul premiu, la doar câteva luni de la înscriere.

A câştigat primul premiu de la primul concurs

„De multe ori o auzeam prin casă cântând. Ca orice părinte, consideram că al meu copil e cel mai talentat şi iată că nu m-am înşelat“, se laudă Mariana Tiron, mama Denisei. În anul 2006, la doar trei luni de când s-a înscris la Cercul de muzică uşoară, vocală şi instrumentală, talentata solistă a participat la festivalul „Datina“, care a avut loc la Vaslui, unde a luat marele premiu.

„Îmi aduc aminte că aveam emoţii foarte mari. Era prima dată când foarte multă lume mă privea şi mă asculta. Am interpretat melodia «O rugăciune de Crăciun», melodie foarte apreciată de juriu. Toată lumea m-a aplaudat atunci“, povesteşte Denisa.

„Vreau să fiu mare vedetă“

Peste alte câteva luni, micuţa solistă a participat la primul ei concurs internaţional, la Iaşi, unde a luat premiul I. Acest succes a fost un imbold pentru profesorul ei de muzică şi a hotărât să o înscrie la toate concursurile de importanţă majoră care urmau. Aşa se face că, în anul 2008, Denisa a reprezentat judeţul Vaslui, alături de colegii de la cerc, la un f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 56 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 59 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 2 ore
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°