Casa Asigurărilor de Sănătate (CAS) Vâlcea nu decontează serviciile medicale peste numărul de internări prevăzut în contractul cadru, motiv pentru care „zâzania" a ajuns la minister
Spitalul Judeţean de Urgenţe Vâlcea este înglodat în datorii, iar dacă furnizorii de utilităţi sunt plătiţi la zi, cei de medicamente aşteaptă mult şi bine, motiv pentru care cei internaţi în spital trebuie să îşi cumpere medicamentele. Mărul discordiei este contractul cadru semnat între Spitalul Judeţean de Urgenţe Vâlcea (SJU) şi CAS, care impune un număr de persoane care să fie internate în fiecare an. „Noi nu putem păti peste numărul de persoane prevăzute în contract. Este adevărat că la SJU s-a redus şi numărul de paturi, de la 2033, la 1982. A fost luat în calcul numărul de pacienţi trimişi de SJU Vâlcea către Clinicile Universitare, iar acolo s-a suplimentat numărul paturilor. Nu putem să luăm paturi de la Spitalele din Horezu, Brezoi, Drăgoeşti, că altiminteri am fi acuzaţi că unităţile spitaliceşti pe care nu le-a desfiinţat ministerul, le desfiinţăm noi, CAS-ul", a spus Rodica Mărgineanu, directorul CAS Vâlcea.
Bolnavi cu raţia
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, spune: „CAS, pe lângă restanţa de 2,3 milioane lei neachitată pentru servicii contractate, continuă să fie îndărătnică şi cu plata servicilor medicale efectuate, în valoare 17, 3 milione lei peste contractual anual, dar validate de Şcoala Naţională de Sănătate şi Management Sanitar". Reprezentatul CAS a fost tranşant: „Dacă suma de 2,3 milioane poate intra în discuţie pentru decontare, cealaltă sumă nu este treaba noastră. Au făcut cheltuieli peste cele prevăzute, să suporte!", a spus directorul CAS. Cei care au de suferit din toată această tevatură şi care sunt nevoiţi să îşi cumpere singuri medicamentele când sunt pe patul de spital, sunt pacienţii. „Suntem spital de urgen