Declaraţiile primului ministru întrun interviu acordat recent ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, cu ocazia vizitei sale în Germania, privind acuza de plagiat din vara anului trecut (iată, a trecut un an!), au de ce să fie considerate stupefiante.

Declaraţiile primului ministru întrun interviu acordat recent ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, cu ocazia vizitei sale în Germania, privind acuza de plagiat din vara anului trecut (iată, a trecut un an!), au de ce să fie considerate stupefiante. Cel care cu zece ani în urmă îşi susţinea teza de doctorat, o lucrare din care o treime reprezintă textele altora, declară, în ţara în care doi miniştri şi-au dat demisia în urma dovedirii fraudei academice (e Germania, desigur), că “Din punct de vedere juridic lucrurile au fost clarificate, din punct de vedere politic acest scandal mi-a adus prejudicii.” Mai mult, spune domnia sa, “scandalul” a apărut “ în marile momente de tensiune dintre mine şi Băsescu”. Scandalul i-a lăsat o cicatrice. Politică.

Un erou, s-ar zice. S-a luptat în luptă dreaptă, a fost rănit de adversar, a rămas demn pe picioare, cu fruntea sus, dar cu cicatricea…politică. Înţelegem, însă, că, juridic, problema plagiatului s-a rezolvat. Da, poate, dar plagiatul ca atare? Asta se întreba şi dl. Andrei Pleşu, consternat şi el atunci [1]. Deci, ce facem cu plagiatul? Eroul nu ne mai spune. Cum poate justifica cele 113 pagini luate din lucrările altora? Cum se numeşte fapta asta? Sigur, cărţile din care au fost luate paginile nu au rămas cu cicatrici. Sunt intacte. De ce era nevoie de “juridic” în acest “scandal”? De ce nu era suficient cadrul academic, de ce universitatea care i-a dat titlul nu era îndeajuns? Teza de doctorat a fost susţinută la universitate nu în altă parte. Eroul nu luptă însă acolo de unde a obţinut un câştig (titlul de doctor ş.a.), ci mută bătălia în