Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cicatricea primului ministru

Publicat in Adevarul, vineri 14 iunie 2013 ·

Declaraţiile primului ministru întrun interviu acordat recent ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, cu ocazia vizitei sale în Germania, privind acuza de plagiat din vara anului trecut (iată, a trecut un an!), au de ce să fie considerate stupefiante.

Declaraţiile primului ministru întrun interviu acordat recent ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, cu ocazia vizitei sale în Germania, privind acuza de plagiat din vara anului trecut (iată, a trecut un an!), au de ce să fie considerate stupefiante. Cel care cu zece ani în urmă îşi susţinea teza de doctorat, o lucrare din care o treime reprezintă textele altora, declară, în ţara în care doi miniştri şi-au dat demisia în urma dovedirii fraudei academice (e Germania, desigur), că “Din punct de vedere juridic lucrurile au fost clarificate, din punct de vedere politic acest scandal mi-a adus prejudicii.” Mai mult, spune domnia sa, “scandalul” a apărut “ în marile momente de tensiune dintre mine şi Băsescu”. Scandalul i-a lăsat o cicatrice. Politică.

Un erou, s-ar zice. S-a luptat în luptă dreaptă, a fost rănit de adversar, a rămas demn pe picioare, cu fruntea sus, dar cu cicatricea…politică. Înţelegem, însă, că, juridic, problema plagiatului s-a rezolvat. Da, poate, dar plagiatul ca atare? Asta se întreba şi dl. Andrei Pleşu, consternat şi el atunci [1]. Deci, ce facem cu plagiatul? Eroul nu ne mai spune. Cum poate justifica cele 113 pagini luate din lucrările altora? Cum se numeşte fapta asta? Sigur, cărţile din care au fost luate paginile nu au rămas cu cicatrici. Sunt intacte. De ce era nevoie de “juridic” în acest “scandal”? De ce nu era suficient cadrul academic, de ce universitatea care i-a dat titlul nu era îndeajuns? Teza de doctorat a fost susţinută la universitate nu în altă parte. Eroul nu luptă însă acolo de unde a obţinut un câştig (titlul de doctor ş.a.), ci mută bătălia în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°