Aveţi destule probleme? Da, atunci mai poftiţi încă una! s-au gândit să le spună judecătorii Curţii Constituţionale jurnaliştilor români. Şi nu doar acestora, ci tuturor cetăţenilor ţării cărora li s-a explicat că „libertatea de exprimare nu poate fi înţeleasă ca un drept absolut“.

Calomnia şi insulta au fost până în 2006 considerate fapte penale şi s-au judecat în instanţe ca atare, cu punerea sub acuzaţie făcută de procurori. Sus-semnatul a trecut prin câteva experienţe de gen în urma unor plângeri făcute de personaje precum Victor Piţurcă sau Mircea Sandu, în calitatea de redactor şef al unui ziar.

Am pierdut multe ore şi mi-am stricat multe zile pe culoarele tribunalului, aşteptând să-mi fac datoria de cetăţean în dorinţa de a-mi arăta buna-credinţă în faţa completului de judecată. Mulţumesc lui Dumnezeu, am câştigat toate procesele în care am fost acuzat, în ciuda unor practici asupra cărora nu doresc să insist acum. Important este faptul că mi-am irosit timp preţios şi mulţi neuroni doar pentru că nişte puternici ai zilei doreau să mă intimideze. Celebrele articole de lege care priveau calomnia şi insulta au fost abrogate în 2006, dar abrogarea a fost considerată neconstituţională în 2007. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic, judecătorii trebuind probabil să se ghideze după starea vremii odată puşi în situaţia de a judeca un caz ce implică delictele menţionate. Iar haosul nu a fost lămurit nici până astăzi, deşi procesele penale pentru insultă şi calomnie s-au mutat în mare majoritate doar „în civil“, acolo unde le este locul.

Acum problema este din nou pusă pe tapet de CCR, care somează Parlamentul să rezolve situaţia. Îmi amintesc un episod mai vechi cu Michael Ringier, elveţian şi proprietar de presă în România, care a fost acuzat de un ziar central (unul cunoscut pentru practicile jurnalistice cel puţin deocheate) că a înfiat ilegal d