Cine şi-ar fi putut imagina că în Spania există o asociaţie a jurnaliştilor şi scriitorilor oenologi, numită chiar aşa, Asociación Española de Periodistas y Escritores del Vino, pe scurt AEPSV? Oricît de mult te-ai strădui să înţelegi orgoliul oenologic al spaniolilor (în oglinda celui franţuzesc, poate, sau, mai nou, chilian), orgoliul lor bine consolidat imediat după Reconquista, oricît încerci să îţi aminteşti momentele privilegiate în care Don Quijote cădea în reverii bahice (iată o explicaţie a quijotismului pe care nu puţini spanioli o adoptă după cîteva pahare), oricît de des ai invoca zicerile frecvente despre vin şi ale sale, tot nu-ţi poţi imagina ideea de scriitor al vinului.
Ce scrie un scriitor al vinului? Scrie despre sortimente şi ani fabuloşi? Scrie despre binefacerile vinului asupra sănătăţii mentale şi fizice? Scrie despre facerea şi desfacerea vinurilor celebre? Sînt întrebări îndreptăţite pentru un profan care nu deosebeşte prea bine Rioja de Ribera del Duero... Aşadar, un scriitor al vinului este în primul rînd un scriitor sau, înainte de toate, un aficionado al vinului? Scrie imnuri (poeme, romane, nuvele) bahice sau se ocupă de cultura vinului? Dacă, printr-un cataclism, vinul ar dispărea cu totul, ar rămîne scriitor sau ar încerca să reconstituie dintr-un sîmbure de strugure întreaga istorie a vinului pierdut? Habar n-am şi, recunosc, ce mă roade e că scriitorii vinului sînt şi critici, şi degustători. Altfel, cum să scrii? Nu degeaba invocaţia lui Borges e mereu actuală: „Vinule, învaţă-mă arta de a-mi vedea viaţa ca şi cum ar fi cenuşa propriei memorii!“.
Nu ştiu aşadar ce înseamnă să fii un scriitor al vinului, însă recunosc unul cînd îl citesc. De pildă, José Peñin, creatorul Ghidului Peñin al Vinurilor din Spania, cu siguranţă cel mai important clasificator al vinurilor spanioleşti, preşedintele grupului cu acelaşi nume, ş
