Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul braşovean cercetat pentru acte sexuale cu minori este un renumit cardiolog

Publicat in Romania Libera, luni 9 aprilie 2012 ·

Medicul Horaţiu Rus, cercetat de DIICOT Braşov pentru acte sexuale cu minori, este un renumit cardiolog şi lucrează la Spitalul Judeţean Braşov, dar şi la un cabinet privat, el fiind cercetat fiiindcă ar fi profitat de funcţie pentru a întreţine relaxii sexuale cu doi băieţi aflaţi sub tratament.

Procurorii DIICOT au făcut percheziţii, luni, atât la domiciliul doctorului Horaţiu Rus, cât şi la cabinetul său privat de pe strada Traian din Braşov, a declarat procurorul Cătălin Borcoman, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, la această oră, medicul se află în audieri la DIICOT Braşov, în urma audierilor urmând a se stabili dacă va fi propus spre arestare preventivă.

Conform medicilor, la Spitalul Judeţean Braşov medicul făcea parte din echipa de cardiologi, însă nu trata pacienţi minori, ci doar adulţi, astfel că se presupune că pacienţii minori îi racola fie prin intermediul reţelei de proxeneţi, fie prin cabinetul său privat.

Medicul, în vârstă de 43 de ani, este acuzat că a profitat de calitatea sa de medic şi a întreţinut, prin constrângere morală, raporturi sexuale cu doi băieţi aflaţi sub tratament medical.

Potrivit anchetatorilor, Rus era un cunoscut client al reţelei de proxeneţi condusă de patronul unui club din Braşov, Dodo Ferenc, 41 de ani. În incinta clubului clienţii întreţineau raporturi sexuale contra cost cu persoane minore de sex masculin.

În dosar mai sunt cercetate alte trei persoane, membri ai grupării - Măciucă Daniel-Sebastian, de 31 de ani, Lazarovici Valentin, de 40 de ani şi Borşan Florentin-Ovidiu, în vârstă de 32 de ani - care au recrutat şi cazat 14 tineri de sex masculin, majori şi minori, pe care, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere fizică sau morală, i-au obligat la practicarea prostituţiei, obţinând în acest mod sume substanţiale de bani, potrivit DIICOT.

"

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°