Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapidiştii sunt obligaţi moral să scoată un rezultat pozitiv diseară! Galeria din Giuleşti se deplasează in Olanda cu 40 de maşini: 'Vrem să arătaţi aceeaşi dăruire'

Publicat in Pro Sport, joi 2 august 2012 ·

Suporterii Rapidului se află la a treia deplasare într-o singură săptămână. Meciurile cu finlandezii de la Mypa, Oţelul Galaţi şi cel de diseară, contra celor de la Heerenveen, le-au dat bornele kilometrice peste cap ultraşilor giuleşteni, aceştia parcurgând o distanţă de nu mai puţin de 11.000 de km în doar opt zile. Un gest nebunesc la prima vedere şi pe care numai să fii în pielea lor îl poţi înţelege. Sacrificii enorme, foarte multă oboseală, toate acestea pe cont propriu din punct de vedere financiar. Nu contează că eşti om simplu sau că ai salariu 800 de lei. Dacă Rapidul joacă pe Lună contra celor de la FC Marţienii, îţi iei rucsacul, steagul, fularul şi te duci pe Lună. Ţi-e foame? Nu contează! Mai iei o gură din sandvişul lui vecinu' , mai împarţi o ţigară ca-n armată, mai faci o chetă de un pet de bere şi gata drumul. Indiferent care sunt mijloacele, scopul este obligatoriu: trebuie să ajungi pe stadion, nu contează cum, pentru că băieţii lui Neluţu au nevoie de susţinere pentru a o băga în aţe.

400 de rapidişti pe Abe Lenstra Stadion

Pentru meciul din această seară, contra olandezilor de la Heerenveen, rapidiştii vor face deplasarea cu maşinile personale. Aproximativ 40 de maşini s-au mobilizat pentru a parcurge cei 4476 de km până în nordul Olandei şi înapoi la Bucureşti. Luând în calcul şi faptul că la meci şi-au anunţat prezenţa în jur de 200 de români din Olanda, Belgia, Germania sau Marea Britanie, peluza oaspete de pe Abe Lenstra Stadion va găzdui aproximativ 400 de rapidişti.

"Suporterii Rapidului parcurg peste 11.000 de kilometri într-o săptămână pentru a-şi susţine echipa favorită. Deplasarea la Heerenveen se va face cu maşini personale şi vom fi în jur de 200 de fani ai Rapidului. Sperăm cu toţii ca cei 11 jucători care vor intra pe teren în această seară să arate aceeaşi dăriure ca cea demonstrată de către susţinătorii lor.",

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 39 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°