Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democrat-liberalii sălăjeni merg la prezidenţiale pe mâna lui Cătălin Predoiu

Publicat in Salajeanul, luni 4 noiembrie 2013 ·

Membrii PDL din Sălaj l-au desemnat, sâmbătă, prin vot, pe Cătălin Predoiu pentru a fi prezidenţiabilul partidului la alegerile de anul viitor. Astfel de alegeri au avut loc, sâmbătă, în toate judeţele din regiune, rezultatul final al votului urmând a fi cunoscut peste şase săptămâni, când se vor încheia alegerile în toate regiunile din ţară.

2.239 de membri ai organizaţiei judeţene Sălaj a Partidului Democrat Liberal erau aşteptaţi sâmbătă, 2 noiembrie, la urne, pentru a decide candidatul PDL la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Potrivit preşedintelului organizaţiei, deputatul Lucian Bode, 1.304 dintre ei au ales să îşi exprime, efectiv, opţiunea pentru unul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, şi s-au prezentat la una dintre cele şase secţii de vot organizate în judeţ.

Marea majoritate a democrat-liberalilor care au votat l-au desemnat pe Cătălin Predoiu să lupte pentru scaunul de la Cotroceni, proaspătul pedelist, intrat de numai cinci luni în rândul membrilor partidului, adunând 85 la sută din voturile sălăjenilor, în timp ce Gheorghe Falcă a rămas cu diferenţa de 15 procente.

Procesul electoral din Sălaj a fost monitorizat de senatorul Cristian Rădulescu, liderului grupului parlamentar al PDL din Senat, şi de Mircea Toader, omologul lui Rădulescu din Camera Deputaţilor. Cei doi au declarat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Lucian Bode, că acest mod de desemnare a prezidenţiabilului PDL « oferă cel mai bun candidat nu numai în opinia conducerii partidului, ci a cât mai multor membri din întreaga ţară ».

Întrebaţi de presă dacă cei doi candidaţi înscrişi în cursa pentru prezidenţiale sunt cei mai reprezentativi membri ai PDL pentru statutul de prezidenţiabil, liderii democrat-liberali au cam evitat un răspuns direct. „Ei sunt cei care s-au înscris în cursă, cu ei defilăm »,

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident aviatic

HotNews acum 19 minute
Mohammad Mokhber, 68 de ani, este primul vicepreședinte al Iranului care a devenit președinte interimar, după ce Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter, notează Reuters. Ebrahim Raisi (stanga) și Mohammad MokhberFoto: Rouzbeh Fouladi /

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore / Din interior, pompierii au extras un rastel cu butelii

G4Media acum 16 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Oficial iranian, pentru Reuters: Preşedintele şi ministrul de externe au murit în accident

Mediafax acum 12 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe au murit când elicopterul lor s-a prăbuşit în timp ce traversa o zonă montană, acoperită de ceaţă, a declarat luni un oficial iranian. Identitatea acestuia nu a fost menţionată. În preze

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum o ora
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 8 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 7 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 11 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 53 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°