Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Leu, reţeta succesului, de la un campion

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Viaţa sportivilor poate fi considerată etalon pentru oricine îşi doreşte să facă o carieră încununată de succes, în orice alt domeniu. Lupta din ring, aşa cum o descrie un campion mondial, este cel mai bun model pentru toate celelalte domenii de activitate.

Mihai Leu, devenit campion mondial WBO, prin victoria impotriva panamezului Santiango Samaniego, îşi aminteşte cele mai dificile clipe din viaţă, care au fost şi decisive pentru tot ce a urmat. “În primul rând, pot spune că acela a fost cel mai greu meci din viaţa mea. Momentul în care am auzit că am câştigat şi că sunt campion mondial îmi face şi acum pielea “de găină”. Nu o să uit niciodată cuvintele soţiei mele, Anna: “Amore, eşti campion mondial!”, pentru că ea a văzut înainte decizia arbitrilor şi a sărit în ring să mă îmbrăţişeze”, spune Mihai Leu.

Munca, perseverenţa şi pasiunea sunt “ingredientele” absolut necesare pentru o carieră de succes, pentru care orice campion ştie că trebuie să se antreneze fără întrerupere, şi la propriu şi la figurat, indiferent în ce etapă a evoluţiei profesionale se află. Mihai Leu spune că cea mai de preţ lecţie de viaţă pe care i-a oferit-o boxul profesionist este faptul că “numai prin muncă poţi reuşi şi că greşelile se plătesc întotdeauna”.

Anul trecut, Mihai Leu a participat la convenţia World Boxing Organization, unde l-a revăzut arbitrul Genario Rodriquez . Atunci şi-a pus şi problema reintrării în ring, însă de cealaltă a “baricadei”. “Genario Rodriguez,  unul din cei care au arbitrat meciul în urma căruia am devenit campion mondial şi care, în prezent, este preşedintele arbitrilor de la World Boxing Organizationcare, vrea neapărat să devin arbitru de ring, adică să nu mai fiu la masă. I-am spus că sunt de acord să învăţ să intru în ring doar cu condiţia să accepte să mă înveţe el. A fost de acord, pentru că s-a bucurat foarte mult că a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°