Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi l-au trimis ieri in fata instantei pe tanarul Costica Gandac, in varsta de 37 de ani, pentru savarsirea infractiunii de talharie. Conform anchetatorilor, ieseanul era cunoscut cu antecedente penale, acesta fiind liberat din Penitenciarul Iasi pe data de 24 decembrie 2003. Din ancheta desfasurata a reiesit ca, la sfarsitul lunii august a acestui an, Gandac l-a talharit pe Razvan Ipate. Dupa cum au stabilit oamenii legii, in ziua respectiva, Costica Gandac a urcat intr-un taxi si, pe strada Conductelor, l-a observat pe Ipate. Anchetatorii au aratat ca agresorul a coborat din masina si i-a luat barbatului, cu forta, telefonul mobil pe care acesta il avea asupra sa. Ulterior, victima agresiunii a facut plangere la Politie impotriva celui care parasise inchisoarea de numai cateva luni, iar oamenii legii au reusit sa-l retina pe Gandac. Prejudiciul, estimat la aproximativ trei milioane lei, nu a mai putut fi recuperat, deoarece, conform celor mentionate de anchetatori, faptasul a vandut mobilul.
(C.N.)
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi l-au trimis ieri in fata instantei pe tanarul Costica Gandac, in varsta de 37 de ani, pentru savarsirea infractiunii de talharie. Conform anchetatorilor, ieseanul era cunoscut cu antecedente penale, acesta fiind liberat din Penitenciarul Iasi pe data de 24 decembrie 2003. Din ancheta desfasurata a reiesit ca, la sfarsitul lunii august a acestui an, Gandac l-a talharit pe Razvan Ipate. Dupa cum au stabilit oamenii legii, in ziua respectiva, Costica Gandac a urcat intr-un taxi si, pe strada Conductelor, l-a observat pe Ipate. Anchetatorii au aratat ca agresorul a coborat din masina si i-a luat barbatului, cu forta, telefonul mobil pe care acesta il avea asupra sa. Ulterior, victima agresiunii a facut plangere la Politie impotriva celui care parasise inchisoa