La un post privat de televiziune am văzut săptămâna trecută, pe acea bandă roşie de la baza ecranului, un înscris extrem de semnificativ: „Economia îşi revine timid”. Era vorba, desigur, de economia românească. Acest adjectiv transformat în enunţul de mai sus în adverb cred că defineşte în suficientă măsură epoca pe care o trăim.
Totul la noi, în ultimă instanţă, stă sub semnul timidităţii. Dl Boc, de pildă, deşi vorbeşte cu o viteză pentru care l-ar invidia mulţi regăţeni, e, structuralmente, un timid, căci altfel cum s-ar putea explica stângăciile Domniei-Sale în faţa acestei fiinţe zdravene care e România?
Dna Elena Udrea aşişderea, e o timidă pur-sânge, oscilând, asemeni unei adolescente îndrăgostite concomitent de doi colegi de clasă, între Turism şi Dezvoltarea regională.
Dragii noştri vameşi, aflaţi brusc în centrul atenţiei opiniei publice, au uitat din cauza timidităţii pe cine-au servit şi s-au trezit că în loc să joace şah, sunt puşi să joace domino, cu efectul jocului cu tot. Cu una sau două excepţii, toţi miniştrii sunt timizi: când se uită dl Băsescu la ei, îşi pierd capul. Sindicatele sunt timide, nu le aude nimeni glasul, pensionarii sunt timizi şi nu se însufleţesc decât când se deschide vreun supemarket şi-şi pot lua bormaşini la jumătate de preţ, profesorii, doctorii, studenţii sunt cu toţii timizi de legat.
Până şi obiectele din spaţiul nostru carpato-danubiano-pontic se comportă ca atare: telegondola portocalie din Valea Jiului s-a învârtit ce s-a învârtit, după care, timidă şi suspendată, s-a oprit pe loc.
Boală grea – timiditatea.
La un post privat de televiziune am văzut săptămâna trecută, pe acea bandă roşie de la baza ecranului, un înscris extrem de semnificativ: „Economia îşi revine timid”. Era vorba, desigur, de economia românească. Acest adjectiv transformat în enunţul de mai sus în adverb cred că define