Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kaspersky: 57% dintre companii nu controlează aplicaţiile utilizate de către angajaţii

Publicat in Bursa, marți 21 mai 2013 ·

57% dintre companii încă nu utilizează instrumente pentru controlul aplicaţiilor, potrivit unui studiu realizat de Kaspersky Lab, în parteneriat cu B2B International în luna noiembrie 2012, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit studiului, majoritatea companiilor nu controlează în niciun fel aplicaţiile descărcate, iar 17% dintre firme nu plănuiesc să utilizeze noi tehnologii pentru controlul aplicaţiilor sau nici măcar nu sunt conştiente de existenţa acestora.

Infractorii cibernetici folosesc numeroase trucuri pentru a infecta sistemele IT. Un astfel de exemplu este trimiterea fişierelor malware pe post de aplicaţii populare, astfel încât atunci când un angajat încearcă să pornească o aplicaţie, întreaga infrastructură este compromisă. Pentru a preveni astfel de incidente, companiile trebuie să dezvolte şi să aplice politici de securitate legate de instalarea şi de pornirea aplicaţiilor, însă nu toate procedează astfel.

În ceea ce priveşte utilizarea dispozitivelor externe şi a altor suporturi de date: doar 44% dintre companii acordă suficientă atenţie acestei probleme şi implementează instrumente pentru controlul dispozitivelor, pe când 17% din companii nu sunt conştiente de existenţa instrumentelor pentru controlul dispozitivelor sau nu sunt interesate să le utilizeze.

Potrivit comunicatului, utilizarea instrumentelor de control endpoint Kaspersky Lab se poate dovedi a fi foarte benefică pentru business. Controlul aplicaţiilor asigură protecţie suplimentară împotriva fişierelor malware şi restricţionează folosirea aplicaţiilor de recreere, cum ar fi jocurile sau clienţii torrent. Controlul asupra dispozitivelor externe portabile blochează conexiunile neautorizate.

F. A. 57% dintre companii încă nu utilizează instrumente pentru controlul aplicaţiilor, potrivit unui studiu realizat de Kaspersky Lab, în parteneriat cu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 2 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 3 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum o ora
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum o ora
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 3 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 3 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 4 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Vremea

București
acum

14°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°