Mama a împlinit ieri, 28 august, 1952, vârsta de 18 ani. Ș-i cam vine să moară de rușine fiindcă o tot strigă seara un flăcău la poartă și ea ar vrea să-și apropie strigătul de buze, ba chiar să doarmă împreună peste noapte, cu capul pe aceeași pernă. Dar dacă îi umblă maică-sa prin gânduri și-o prinde cu strigătul în pat?! I-ar muri toate visele de rușine, ceea ce este mai rău ca o moarte adevărată. Și-ar muri și ea odată cu ele, lucrul acesta însemnând să fie doliu în toate diminețile de august ale lumii, iar eu să nu mă mai nasc niciodată.
Mai apoi, tot ieri, 28 august, 1941, mama a împlinit vârsta de 7 ani. Cei 7 ani de acasă ai războiului ce tocmai a intrat în sat. Duzii din curtea casei visează bombe verzi pe pereți. Mama visează c-o să meargă la școală. Berzele c-au făcut schimb cu rușii. Ai noștri visează un viitor plin de cuiburi goale. Mamei îi cam vine să moară de supărare, căci singurul vis care nu se adeverește este al ei. Tu trebuie să știi să citești ce scrie pe câmp, nu ce scrie în cărți, încearcă s-o consoleze bunica. Ziceam, îi răspunde mama în gând, că poate o să mă mărit mai încolo, și poate o să am un băiat, iar băiatul meu o să-i cășune poate să fie scriitor, așa că...
Așa că, și mai apoi, într-o altă zi de ieri, era prin vara anului 1934, mama hotărî să se ivească pe lume. Se prea putea ca în viața ce-o avea de trăit să existe măcar o zi în care să-i vină să moară de drag. Ceea ce aproape s-a întâmplat atunci când m-a născut pe mine. Nici măcar de un murit de drag în întregime n-a avut parte mama mea. Nu m-am priceput să-i ofer mamei nici mai târziu bucuriile pe care le-ar fi meritat. Poate că chiar ea este de vină că m-a născut așa nepriceput. Dacă stau să mă gândesc bine, de vină este oricum, pentru faptul că m-a născut.
După asta, s-au terminat serile în care se auzea flăcăul acela fluierând. Apoi
