Autor a peste patruzeci de volume originale, Constantin Abăluţă, reprezentant al şaptezecismului în literatura română, este cunoscut şi ca un foarte bun traducător din literatura franceză şi universală. Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris, volum de proze poetice, apărut în 2012, la Éditions du Cygne, Paris, are un corespondent într-o altă carte publicată de autor, cu titlu aproape identic, dar propunând ca figură dominantă oraşul Bucureşti: Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului. Etalate pe optzeci de pagini, păstrând, aşadar, formatul obişnuit al unui volum de poezie, miniprozele lui Constantin Abăluţă nu sunt introduse prin titluri. Aceasta funcţionează ca o trăsătură specifică genului liric, practicată într-un anumit tip de poezie modernă şi postmodernă. E interesant că fiecare pseudo-povestire debutează monocord, cu mici variaţiuni impuse de modalitatea de construcţie a verbului din propoziţia respectivă. Dans la rue de l’Abbayeil y a (Dans l’impassede la Baleine il y a) sau La rue de Balzacabrite sau Au 45, rue Ferrus, habite sauLongeant la rue Daguerre – iată gama redusă de formule introductive. Intrarea în scenă a elementului inedit, un personaj sau o clădire, de obicei, se face rapid. De fapt, cititorul este atras într-o cursă nebunească, declanşată de scriitor, prin labirintul unor străzi imaginare care împrumută ceva din tiparul cartierelor cu care suntem familiarizaţi. De aici provine şi nota de autenticitate. Textele sunt decupate într-o jumătate de pagină, în două, maximum trei, nu li se permite, aşadar, să se-ntindă inutil, totul se consumă lapidar, ca şi când povestitorul ar parcurge, în timp ce scrie, strada despre care tocmai vorbeşte. E o simultaneitate generată de textul însuşi.
În altă ordine de idei, Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris e o carte fără cuprins