Anii 1940-1941 au adus un val de violențe extreme împotriva evreilor din România și teritoriile ocupate de autoritățile române: omorârea prin împușcare, înjunghiere, înecare, spânzurare, sufocare, incendiere, bătaie, înfometare, aruncare pe ferestrele clădirilor sau trenurilor, execuții sumare precedate de ritualuri umilitoare și de torturi, violuri etc. Au fost numeroase cazurile în care oamenii au fost îngropați de vii. Cadavrele au fost de asemenea ținta violențelor, în timpul rebeliunii legionare, a pogromului de la Iași și a masacrelor din nord-estul României, Basarabia, Bucovina și Transnistria: au fost cazuri în care cadavrele au fost decapitate, jupuite, eviscerate, străpunse cu obiecte, violate, atârnate în cârlige de abator, expuse demonstrativ prin oraș sau pe trenuri; foarte des părți din corpul victimelor au fost excizate pentru jaf sau ca trofeu. Victime au fost bărbați în toată puterea, dar și copii, femei și bătrâni.

Asa cum se stie, pogromul din Iasi a fost declansat in 29 iunie 1941, ca urmare a ordinelor date de regimul Antonescu. La violente au participat militari, politisti si jandarmi romani, agenti SSI, soldati germani, legionari si populatie civila din Iasi (studenti, ceferisti, functionari, meseriasi, negustori etc). Populatia evreiasca masculina a fost masata la cladirea Chesturii, ori cu forta, ori atrasa cu pretextul ca va primi permis de „liber". Primele mii de victime au cazut la poarta si in curtea Chesturii, lovite in cap cu arma sau bita, ori impuscate. Peste noapte, cei ramasi in viata au fost imbarcati in doua trenuri de vite, ramase in memorie ca „trenurile mortii". Primul tren s-a oprit la Calarasi, iar al doilea la Podu Iloaiei, dupa ce au mers foarte incet, dupa trasee absurde, in bataia nemiloasa a soarelui de vara. Oamenii au murit cu miile, in special din cauza lipsirii deliberate de apa, a caldurii sufocante si a imbul