Organizatia Natiunilor Unite (ONU) a autorizat o reducere de personal pentru prima data in istoria organizatiei internationale, infiintata in 1945, cedand astfel presiunilor de reducere a cheltuielilor exercitate de statele membre, afectate de constrangeri financiare, informeaza Cotidianul.ro. Sursa imagine: publika.md
Adunarea Generala a ONU a votat o reducere neta a numarului de posturi cu 219, reprezentand 2% din totalul personalului. De asemenea, a aprobat inghetarea pentru un an a pachetelor salariale si pe doi ani a sumelor alocate personalului pentru cheltuieli, potrivit Bloomberg, citata de Mediafax. Cele 193 de state membre au aprobat fonduri de 5,53 miliarde de dolari pentru urmatorii doi ani, cu 1% mai putin fata de precedenta perioada similara.
Contributorii importanti la bugetul ONU, precum SUA, au inceput din 2010 sa exercite presiuni asupra organizatiei pentru scaderea cheltuielilor, intrucat tarile care asigurau fondurile erau nevoite sa adopte propriile masuri de austeritate, in contextul crizei financiare.
Cererea tarilor dezvoltate, care asigura cea mai mare parte a fondurilor, a intampinat insa opozitia statelor in curs de dezvoltare, care vor ca ONU sa creasca cheltuielile pentru anumite programe.