Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rolling Stones

Publicat in Revista22, marți 20 iulie 2010 ·

Prolog n-a fost niciodată tânăr şi neliniştit. Nici măcar la înfiinţare, acum 25 de ani, când s-a ivit dintru-nceput spelb, vârstnic şi cuminte. Dar nici atunci şi nici acum nu era inofensiv: în ultimii ani ai comunismului, în climatul acela de grotesc şi îngenunchere, de propagandă şi penurie, tăcerea gravă, apretată, dar tăioasă a grupului Prolog ţintea spre o imposibilă curăţire. Utopică, morala sa se opunea paradei revoluţionare şi oficialismelor lucrative, adesea travestite în postmodernisme factice, tehnice şi vesele. În anii consumismului, la fel, Prolog a promovat retractilitatea şi suspiciunea faţă de noul invaziv şi cosmopolit al amăgitoarei abundenţe, insistând calm, dar ferm, pe valorile tradiţionale, considerate de ceilalţi ca fiind depăşite.

Prolog este într-o poziţie cu totul aparte: a fost reacţionar în comunism şi este reacţionar în consumism. Prin expoziţiile şi simpozioanele desfăşurate într-o cadenţă de neabătut, Prolog descrie o mişcare tacit critică în raport cu timpurile pe care le-a parcurs. Prolog nu dă cu pumnul, ci loveşte cu şoapta, precum picătura chinezească. Prima lor expoziţie, Floarea de măr (Căminul Artei, Bucureşti, 1985), a trasat, definitoriu şi definitiv, traseul ideologic şi plastic urmat şi în ziua de azi: pictură în surdină, cu teme modeste, atemporale, dar cu mesaje ample, spirituale. Pomi, flori, case, grădini şi obiecte uzuale sau de cult au devenit containere favorite de credinţă şi de fiinţă naţională, delimitând o iconografie în care disimularea şi iluminarea se conjugau. Ideologic, Prolog susţine tradiţia naţională, creştină, ortodoxă. Plastic, Prolog adoră tradiţia modernistă de şcoală occidentală, îndeosebi pe cea franceză. Moraliceşte, Prolog vede vicii şi alienare acolo unde majoritatea vede rutină şi normalitate şi arată porţi şi alinare acolo unde majoritatea vede doar ziduri, ruinele unor virtuţi deveni

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 3 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 2 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 4 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum o ora
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 5 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 4 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 5 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

16°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°