Prolog n-a fost niciodată tânăr şi neliniştit. Nici măcar la înfiinţare, acum 25 de ani, când s-a ivit dintru-nceput spelb, vârstnic şi cuminte. Dar nici atunci şi nici acum nu era inofensiv: în ultimii ani ai comunismului, în climatul acela de grotesc şi îngenunchere, de propagandă şi penurie, tăcerea gravă, apretată, dar tăioasă a grupului Prolog ţintea spre o imposibilă curăţire. Utopică, morala sa se opunea paradei revoluţionare şi oficialismelor lucrative, adesea travestite în postmodernisme factice, tehnice şi vesele. În anii consumismului, la fel, Prolog a promovat retractilitatea şi suspiciunea faţă de noul invaziv şi cosmopolit al amăgitoarei abundenţe, insistând calm, dar ferm, pe valorile tradiţionale, considerate de ceilalţi ca fiind depăşite.

Prolog este într-o poziţie cu totul aparte: a fost reacţionar în comunism şi este reacţionar în consumism. Prin expoziţiile şi simpozioanele desfăşurate într-o cadenţă de neabătut, Prolog descrie o mişcare tacit critică în raport cu timpurile pe care le-a parcurs. Prolog nu dă cu pumnul, ci loveşte cu şoapta, precum picătura chinezească. Prima lor expoziţie, Floarea de măr (Căminul Artei, Bucureşti, 1985), a trasat, definitoriu şi definitiv, traseul ideologic şi plastic urmat şi în ziua de azi: pictură în surdină, cu teme modeste, atemporale, dar cu mesaje ample, spirituale. Pomi, flori, case, grădini şi obiecte uzuale sau de cult au devenit containere favorite de credinţă şi de fiinţă naţională, delimitând o iconografie în care disimularea şi iluminarea se conjugau. Ideologic, Prolog susţine tradiţia naţională, creştină, ortodoxă. Plastic, Prolog adoră tradiţia modernistă de şcoală occidentală, îndeosebi pe cea franceză. Moraliceşte, Prolog vede vicii şi alienare acolo unde majoritatea vede rutină şi normalitate şi arată porţi şi alinare acolo unde majoritatea vede doar ziduri, ruinele unor virtuţi deveni