Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu: „Când statul doarme, cetăţenii trebuie să-l trezească!”

Publicat in Jurnalul, joi 1 martie 2012 ·

Senatorul Dan Voiculescu afirmă, într-un mesaj postat ieri pe blogul personal, că raportul de 119 la zero dintre maghiarii şi românii angajaţi în Primăria Sfântu Gheorghe indică o potenţială discriminare şi le solicită românilor care locuiesc în respectiva localitate să se implice pentru a demonstra concret acest fapt şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Antal Arpad, primarul de Sf. Gheorghe, a fost audiat marţi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, după ce Dan Voiculescu a solicitat verificarea unei potenţiale discriminări a cetăţenilor de naţionalitate română din această localitate din punct de vedere al reprezentării în rândul funcţionarilor din Primărie. „Cu acest prilej, domnul Antal Arpad a contestat calitatea mea procesuală de a sesiza CNCD şi, totodată, a susţinut că raportul de 119 la zero dintre maghiarii şi românii angajaţi în Primăria pe care o conduce este întâmplator, lăsând să se înţeleagă fie că românii nu-şi doresc un loc de muncă în respectiva instituţie, fie că nici un român nu se ridică la standardele de competenţă solicitate. (…)

Statistica demonstrează că, în general, în oraşele în care ponderea numerică a unei minorităţi depăşeşte 10% din populaţia totală, aceasta are reprezentanţi în rândul funcţionarilor publici din Primărie, în mod natural, fără a fi necesare intervenţii ale instituţiilor care combat discriminarea. Orice evaluare de bun-simţ dovedeşte că, din cei aproximativ 15.000 de români care locuiesc în Sfântu Gheorghe, oraş afectat, ca mai toate oraşele medii şi mici din România, de o lipsă acută a locurilor de muncă, trebuie să fi existat cel puţin câteva zeci de cetăţeni de naţionalitate română care să-şi fi dorit să devină funcţionari publici în primărie. fii totuşi în rândul celor efectiv angajaţi nu există nici unul.

În consecinţă, pentru a nu lăsa această temă la un nivel t

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 30 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 35 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 34 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 36 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 20 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°