Nu am acordat nici cel mai mic interes jocului de-a "Mari Romani". Am retinut doar ca este o licenta pe care televiziunea nationala a cumparat-o din Marea Britanie, unde, la fel ca si in alte tari, s-ar fi bucurat de un considerabil succes. Poate fi o scuza pentru achizitionarea unui program care exceleaza prin superficialitate si diletantism.
Cred insa ca ar fi infinit mai interesant si cu adevarat mai instructiv daca o institutie autohtona serioasa s-ar aventura in incercarea de-a stabili Decalogul pacatelor pe care noi, romanii, suntem dispusi sa ni le asumam.
Fara a ma incumeta sa afirm ca am in minte imaginea virtuala a tabloului in ansamblul lui, de un lucru sunt sigur: Ingratitudinea este una din trasaturile care nu vor putea lipsi din profilul ce va fi configurat.
In fata celor sceptici, poate ar trebui sa-mi sustin afirmatia cu o serie lunga de exemple, din intreaga noastra istorie, lucru pe care nu sunt dispus sa-l fac pentru simplul motiv ca mi se pare un exercitiu pe deplin accesibil oricarui om cu o minima instructie.
Ma simt insa dator sa marturisesc ca, daca invoc astazi Ingratitudinea ca pe o adevarata tara, o fac sub presiunea unei intrebari care a ajuns sa ma urmareasca pana la obsesie. Intrebarea suna astfel: "Cum Dumnezeu putem trai in buna pace, impacati cu gandul ca suntem atat de nedrepti cu semenul nostru Paul Goma?!".
Am sa spun de la inceput ca il cunosc, ca am citit si ca am auzit de la multi altii cat de dificila, aproape imposibila este o relatie destinsa cu Paul Goma.
Daca incep invocand aceasta "majoritate", o fac pentru a spune limpede ca mi se pare ca nu ar fi trebui sa aiba nici o relevanta, nu ar fi trebuit ascultata si nu ar trebui lasata sa aiba nici o influenta asupra felului in care ne pozitionam fata de "cazul" Goma. Din pacate, lucrurile nu s-au petrecut asa.
@N_
