Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centura Aradului în regim de autostradă, parte din A1, se închide pentru teste la pod

Publicat in Gandul, vineri 25 octombrie 2013 · ·

Centura rutieră a Aradului în regim de autostradă, parte din autostrada A1, se închide sâmbătă şi duminică, pentru teste de încărcare statică la podul peste râul Mureş, astfel că traficul dinspre Timişoara spre frontieră va trece prin Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), sâmbătă şi duminică, între orele 8.00 - 18.00, se va închide segmentul de 12 kilometri din autostrada A1, care este varianta de ocolire a municipiului Arad, pentru efectuarea testului de încărcare statică a podului peste Mureş.

În această perioadă, traficul rutier dinspre Timişoara spre vama Nădlac va trece prin municipiul Arad.

Spre frontieră, ruta alternativă anunţată de CNADNR este: Timişoara - intersecţie nod rutier IC4, km 535+986 (Autostrada A1, Timişoara - Arad) cu DN 69, km 44+450 (Arad) - Strada Ştefan cel Mare - Gara Aradu Nou - Podul Mureş - Zona III Micălaca - Strada Polivalentă - Piaţa Podgoria - Gara CFR - Piaţa UTA - Calea Aurel Vlaicu - sens giratoriu Mall Armonia - DN 7, km 552+820 - Nădlac.

Acelaşi traseu va fi parcurs şi în sens invers de către şoferii care vin dinspre frontieră şi merg spre Timişoara.

Lucrările la varianta de ocolire în regim de autostradă, care face parte din coridorul IV Pan-European, au început în 2009.

Şoseaua a fost deschisă parţial traficului în decembrie 2011, când se circula doar pe două benzi din patru, în regim de drum naţional, viteza fiind restricţionată la 60 de kilometri pe oră. În iunie 2012, au fost deschise toate cele patru benzi, iar în 31 octombrie 2012 a avut loc recepţia lucrărilor.

Centura are o lungime de 12,25 kilometri, iar proiectul a costat 429.610.443 lei fără TVA, lucrările fiind executate de JV FCC Construccion/PORR Bau GmbH. Sprijinul financiar nerambursabil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°