Am urmarit cu interes turneul final EURO 2012, organizat de Polonia si Ucraina. Prima chestiune pe care as vrea sa o subliniez referitor la acest turneu final este echilibrul scos in evidenta de valoarea apropiata a celor 16 echipe care au participat la acest turneu final. Cenusarea grupei C, Irlanda este exceptia de la regula, dar nu-i asa exceptiile intaresc regula.
In 2004, turneu final organizat de Portugalia, a reusit sa se impuna Grecia. Se spune pe la colturi ca acel turneu final a fost cu mult sub asteptarile publicului. Jocul bazat pe organizare defensiva ucidea spectacolul. Acel trend defensiv era datorat de lectiile predate de Jose Mourinho in fotbalul european. FC Porto castiga in 2003, Cupa UEFA, iar in 2004 Champions League. Cu o filozofie asemanatoare neamtul Otto Rehhagel, invingea atat in faza grupelor cat si in ultimul act al competitiei marea favorita Portugalia si detona poate cea mai mare bomba din istoria fotbalului. Grecia campioana europeana in 2004.
Dupa era FC Porto in fotbalul european se naste FC Barcelona lui Frank Rijkaard, castigatoare a unei editii Champions League in 2006. Fotbalul englez sparge hegemonia fotbalului italian. Ochii europenilor sunt atrasi de Arsenalul lui Arsene Wenger sau de trupa lui Alex Ferguson : Manchester United cu Cristiano Ronaldo si Wayne Rooney in teren. Arsenal pierde o finala Champions League. Manchester United joaca doua finale consecutive. Castiga in fata lui Chelsea Londra si pierde un an mai tarziu in fata Barcelonei cu Pep Guardiola pe banca.
In 2008 (Austria, Elvetia) faza ofensiva, creativitatea si sclipirea jucatorilor revenea in prim-planul fotbalului european. In faza grupelor, Olanda matura pe jos cu Italia si Franta, campioana si vicecampiona mondiala la acea ora. Echipe axate in primul rand pe organizare tactica, mai putin pe creativitatea jucatorilor.
