Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul „Şpaga de la Bolintineanu“. Parchetul recunoaşte că au existat greşeli de comunicare în ziua operaţiunii pentru audierea elevilor

Publicat in Adevarul, marți 9 iulie 2013 ·

După incidentele de vinerea trecută, atunci când mai multe echipajaje de poliţie au mers cu două autocare la liceul „Dimitrie Bolintineanu“ pentru a-i lua pe elevi la audieri, Parchetul punctează marţi, într-un comunicat, erorile făcute de procurori în timpul operaţiunii, identificând carenţe de comunicare. Ei au omis însă să explice de ce nu au dus la bun sfârşit operaţiunea audierii tuturor celor 112, aşa cum aveau programat.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PîCCJ) informează că a constatat „o serie de deficienţe în ceea ce priveşte comunicarea publică“ în cazul fraudelor la bacalaureatul de la „Bolintineanu“ şi că a cerut Parchetului Capitalei ca informaţii legate de acest dosar să fie făcute publice doar de purtătorul de cuvânt al acestui parchet.

Iată ce nu s-a comunicat bine în ziua operaţiunii din partea Parchetului: nu s-a reuşit comunicarea publică a faptului că, deşi fuseseră emise mandate de aducere, acestea urmau să fie puse în aplicare doar în situaţia în care martorii ar fi refuzat să se prezinte la audieri ulterior citării de către procuror. Procurorul de caz s-a aflat vineri, 5 iulie 2013, la Liceul Dimitrie Bolintineanu şi în scopul realizării procedurii de citare a elevilor, pe lângă efectuarea unor percheziţii (care nu vizau sălile de examen sau elevii), aspect ce nu a fost adus la cunoştinţa publicului decât cu mare întârziere;

nu s-a reuşit comunicarea publică a faptului că toţi cei 112 elevi care urmau să fie audiaţi cu prioritate, pe cât posibil chiar în ziua de vineri, 5 iulie 2013, sunt majori, astfel încât nu se punea problema audierii acestora în prezenţa părinţilor ori cu respectarea altei proceduri speciale;

comunicarea s-a făcut de către mai multe persoane, ceea ce a dus la declaraţii aparent contradictorii, dar care în fapt erau incomplete (purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 48 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 2 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 4 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°