Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alimentele care luptă cu mirosurile neplăcute ale corpului

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 11 februarie 2012 ·

Foto: Thinkstock Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cum o să miroşi! Nu este un dicton, ci o realitate, care are o explicaţie ştiinţifică foarte simplă: scopul transpiraţiei este acela de a elimina toxinele din organism, iar aceste secreţii pot fi mai mult sau mai puţin acide, adică mai mult sau mai puţin urât mirositoare, în funcţie de hrana ingerată.

Iată ce ar trebui să consumăm sau să evităm pentru a nu emana mirosuri neplăcute din corpul nostru, de la transpiraţie, până la halene şi picioare urât mirositoare.

Ceaiurile antisudorifice nu ar trebui să lipsească din consumul zilnic al persoanelor cu transpiraţie abundentă. Cele mai bune sunt infuziile de salvie şi de hamamelis. Acestea au un efect foarte eficient asupra secreţiilor corporale. Se regăsesc, de altfel, şi în compoziţia deodorantelor naturale, puterea lor antisudorifică fiind binecunoscută.

Legumele verzi vin şi ele în ajutorul persoanelor cu transpiraţie abundentă, datorită conţinutului bogat de clorofilă. Această substanţă sintetizată de plantele verzi sub acţiunea luminii atenuează mirosurile neplăcute ale corpului uman, „atacându-le” din interior. O porţie de spanac sau o salată verde fac minuni împotriva transpiraţiei. De asemenea, clorofila combate şi mirosul neplăcut al gurii. Mestecând câteva frunze de pătrunjel, care conţine multă clorofilă, halena dispare ca şi cum dinţii ar fi fost spălaţi cu pastă şi clătiţi cu apă de gură.

Tot pentru combaterea halenei sunt indicate şi legumele „crocante”, cum ar fi, de pildă, ţelina. Mestecată ca o gumă, face să dispară mirosul neplăcut al gurii, curăţând dinţii întocmai ca o pastă de dinţi întinsă pe periuţă, adică inclusiv între spaţiile dentare, îndepărtând şi placa bacte­riană. Metoda nu este însă eficientă dacă mirosul gurii este provocat de cariile dentare. Acestea treabuie tratate de urgenţă la medicul stomatolog.

Fruct

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 36 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 57 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 37 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 53 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°