Mesajul a fost trimis. Multumesc!

'Cu Goga am făcut un pas în spate, dar am adus adus câţiva jucători care să placă ochiului şi spectacolului'

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Toate echipele care au ca ţintă titlul de campioană au încercat să transfere cei mai buni jucători din fotbalul românesc.

Dorin Goga este unul dintre jucătorii de care s-au interesat Steaua, Dinamo, Rapid sau Vaslui. Echipa lui Porumboiu a fost cea mai aproape de a realiza mutarea atacantului lui Poli, numai că jucătorul s-a răzgândit în privinţa contractului şi transferul a intrat în impas.

"Lucrurile sunt neclare, pentru că în ceea ce îl priveşte pe Goga, eu am avut o înţelegere cu domnul Iancu pentru un împrumut cu drept de cumpărare în vară, jucătorul a acceptat iniţial, după care el a spus că vrea un contract pe trei ani şi jumătate. Noi am făcut atunci un pas în spate, am preferat să fim precauţi, pentru că orice pas, dacă nu este bine cumpănit, poţi să ai multe probleme. Noi vrem să vedem că în cele 6 luni de zile jucătorul merită efortul. La 28 de ani nu te poţi aştepta că poţi recupera ceva din investiţie decât prin joc. Mâine(n.r. duminică) voi vorbi cu domnul Iancu", a declarat Porumboiu la Sport Total FM.

Adrian Porumboiu spune că a adus câţiva jucători de calitate la echipa sa, cu care speră să facă o figură bună în retur.

"Noi am adus câţiva jucători care să placă ochiului şi spectacolului. Ne gândim la un meci foarte greu la Galaţi, nu ştim la ce nivel ne vom întări dacă vom reuşi să facem transferurile pe care ni le dorim atunci putem privi cu o doză crescută de optimism acest retur, dar totul se va vedea în 4-5 zile.

Hotărârea mea e luată numai că nu vreau să stric competiţia, deşi pentru unii ar merita pentru că au stricat-o ei deja. Entuziasmul este însă redus la maxim şi asta şi din cauza tratamentului la care am fost supus de arbitrii. Mai fac şi grevă, să facă grevă ca să arbitreze corect", a mai adăugat Adrian Porumboiu.

Toate echipele care au ca ţintă titlul de campioan

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 29 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 30 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°