Europenii, insa, au „descoperit” mai devreme decat cei din alte continente Umanismul, astfel incat in a doua jumatate a secolului trecut pedeapsa cu moartea – indiferent de culpa – a fost scoasa din codurile criminale (interzisa).
Vinerea trecuta, timp de doua ore, Televiziunea Nationala Chineza a prezentat ultimele momente de viata ale unor condamnati la moarte. Erau patru, toti straini: un birmanez, un thailandez, un laotian si un apatrid. Au fost condamnati pentru trafic de droguri, dar mai ales pentru moartea a 13 marinari (pescari) chinezi, petrecuta în 2011, pe fluviul Mekong. Încatusati, în holul unei cladiri, au fost expusi ochilor indiscreti si chiar agresivi ai presei de toate felurile care i-a fotografiat, filmat si interogat timp de doua ore. Apoi au fost urcati într-o camioneta dotata cu o instalatie speciala pentru executie prin injectie letala. Televiziunea Nationala – asa cum spuneam – a oferit un spatiu generos acestui „spectacol”, crainicul repetând mereu ca totul se petrece numai si numai dupa lege. A fost, în esenta, o executie în public. Dar de ce în public din moment ce asemenea „spectacole” au fost suspendate în China înca din anii ‘80 ai secolului XX?
* * *
Desigur, tema pedepsei cu moartea a nascut si naste dezbateri fara sfârsit. Este imposibil de obtinut un consens unanim fie pentru, fie contra acestei pedepse cumplite. Unii juristi sunt împotriva zicând ca ea nu rezolva marea problema a criminalitatii, altii sunt pentru, mai ales în cazul crimelor savârsite cu cruzime sau împotriva copiilor s.a.m.d.
Chiar daca multi oameni sunt împotriva, nu sunt putini nici cei care sunt de acord cu acest tip de pedeapsa; oricum, cei care au pierdut pe cineva apropiat prin crima sunt, în mod ferm, pentru aceasta pedeapsa, ba chiar declara ca ar aplica-o cu mâinile lor. Sau în cazul unor criminali care omoara, orbeste, mai m
