Ajunsă la frumoasa vârstă de 30 de ani, cu nişte măsuri care depăşeau „cu mult 90-60-90” şi care ajungeau la 63 de kilograme, Livia Taloi (alias „trăsnita” Ema Cucu) a hotărât că e timpul pentru regim. „Nu am consultat nici un nutriţionist, nu am avut o dietă drastică. Am renunţat doar la excesele în alimentaţia mea – pâine, prăjeli, sucuri – şi am mâncat disociat”, spune vedeta din Prima. Actriţa recunoaşte că prima săptămână a fost mai grea, dar apoi s-a obişnuit şi nu a mai „visat” fripturi şi fasole cu ciolan sau plăcinte. „Important este să ai trei mese pe zi până la ora 19:00 şi să nu te ridici niciodată de la masă cu burta plină. Dar toate astea nu cred că ar fi avut efect fără sport (aerobic, tae-bo, înot). Şi uite aşa, spre uimirea mea, am dat jos zece kilograme în două luni şi jumătate”, a adăugat „trăsnita”.