Cu peste 80 de milioane de locuitori, cea mai mare naţiune a Uniunii Europene se află printre puţinele ţări despre care se poate spune că şi-a lăsat o puternică amprentă asupra omenirii. Şi o face cu succes în continuare, fie că vorbim despre contribuţia la economia europeană şi mondială, dezvoltarea culturi , schimbarea sociala sau protecţia drepturilor omului.
Un tărâm al permanentelor inovaţii în ştiinţă şi tehnologie, ţara care a inventat presa de scris, automobilul, aspirina şi tehnologia MP3, Germania este un adevărat motor economic şi politic, cu peisaje extraordinare, oraşe vibrante şi cosmopolite, o cultură extraordinară şi cu o puternică conştiinţă a unei istorii zbuciumate care pendulează între teroare şi măreţie.
Fie că vorbim de oameni de ştiinţă precum Albert Einstein sau Max Planck, de monştri sacri ai muzicii clasice, Beethoven, Bach, Mozart, Brahms, Wagner sau Strauss, scritorii Goethe sau fraţii Grimm, Germania a lăsat lumii o moştenire fantastică care şi astăzi face deliciul milioanelor de turişti prin intermediul numeroaselor muzee sau caselor memoriale dedicate operelor sau vieţii acestor oameni şi nu numai.
Însă Germania nu este doar o bijuterie a culturii, ci este şi o adevarată nestemată geografică. Având la dispoziţie toate formele de relief, de la Alpii Bavarezi în sud cu ale lor pajişti alpine verzi pe care pasc alene animale domestice şi până la văile marilor râuri care se strecoară printre livezi şi păduri de poveste, Germania este o încântare totală pentru orice călător. Este un loc în care tradiţia şi istoria milenară prezente prin intermediul arhitecturii şi faimoaselor castelelor romantice, precum Neuschwanstein din Bavaria, întâlneşte cosmpolitanismul secolului XXI din marile oraşe, într-un melanj aproape perfect.
Acum că vine toamna şi sezonul rece, poate cele mai potrivite locuri pentru călătorii le reprezi