Vineri, porţile Exploatãrii de Preparare a Cãrbunelui Valea Jiului au fost deschise pentru actualii şi foştii preparatori, pentru toţi cei care au dorit sã participe la marcarea a 125 de ani de preparare a cãrbunelui în Valea Jiului şi a 45 de ani de la înfiinţarea Preparaţiei Coroeşti. Într-adevãr, curtea unitãţii a fost plinã. Vechii preparatori, acum pensionari, nici nu au ascultat în întregime discursurile susţinute de conducerea Preparaţiei, a Companiei Naţionale a Huilei şi a invitaţilor, pentru cã momentul a fost prilej de revedere şi de depãnare amintiri. Cei aflaţi în activitate au fost mãguliţi de aprecierile exprimate la adresa lor, fiind evidenţiaţi cu diplome.
Directorul EPCVJ, Cristian Bãdulescu, a declarat cu acest prilej cã este mândru cã a dus mai departe munca şi învãţãturile predecesorilor sãi, drept pentru care se înclinã în faţa capetelor încãrunţite de anii de muncã în preparare.
Directorul general al CNH, Daniel Surulescu, a fost plãcut impresionat de gestul organizatorilor de a reuni mai multe generaţii de preparatori cu ocazia acestui moment aniversar, asemuindu-i cu o mare familie. Surulescu a precizat cã diferenţele dintre preparatori şi mineri nu mai existã, toţi fãcând parte din aceeaşi categorie profesionalã, fiecare cu menirea sa bine conturatã.
Cel mai emoţionat a pãrut a fi preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lacataş, care a crescut în aceastã zonã. La sãrbãtoarea preparatorilor a mai participat Matei Brãtianu, secretarul general al Blocului Naţional Sindical, care a ţinut sã aducã aminte cã sectorul minier, respectiv al preparatorilor, trebuie sã-şi cunoascã drepturile şi sã şi le apere. Cãtre finalul discursului sãu, care a fost unul dinamic, Matei Brãtianu a dat o tentã electoralã mesajului sãu, precizând cã minerii şi preparatorii trebuie sã aibã un reprezentant al lor în Parlam