Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pagubă dublă în conflictul dintre Oprea şi Becali

Publicat in Jurnalul, joi 15 martie 2012 ·

Naţional Arena a intrat în regim de găteală pentru pretenţiosul său botez european. Favoarea acordată FRF de a organiza la Bucureşti finala Europa League reprezintă deja un beneficiu care atârnă greu chiar şi dincolo de înspumatele contestări ale pricinoşilor. Dar aceeaşi favoare îi supune pe organizatori unui examen extrem de riguros, unui examen care exclude categoric îngăduinţa şi mica învoială.

De aceea n-am să-mi pierd timpul inventariind naivele exerciţii de competenţă ale bă­gă­to­ri­lor de seamă care bagă lăutărie de par­curs. Nu mă interesează în­gri­jo­ră­rile existenţiale afişate cu tembelă hăr­nicie de nişte trebălăi care n-au să afle niciodată de ce îi doare capul. Aştept verdictele profesioniştilor de ca­tedră, singurele capabile să certifice reu­şita sau repetenţia. Deocamdată, sin­gurul lucru care contează este ace­la că Naţional Arena a intrat, cum spu­neam, în regim de găteală. Iar eve­ni­mentul în sine îi pune pe drumuri pe toţi aceia care, între timp, îşi gă­si­se­ră în noul stadion un loc de refugiu.

Echipele care au ales Naţional Arena doar ca loc agreat de UEFA pentru meciurile din cupele europene au scăpat de griji. Europa ne-a concediat cu graţie din competiţii atunci când acestea au ajuns în fazele care refuză fotbalul glumeţ. Din acel mo­ment, interesul pentru Naţional Arena mai bântuia doar ligistele cu buletin de Bucureşti. Rapidul a punctat la acest capitol doar ca deziderat.

Dinamo a jucat pe Naţional Arena. Ale­gerea a fost motivată de şefii dina­mo­vişti prin geografia microbistică a zonei şi prin menajarea gazonului din „Groapă”. Nu ştiu care sunt avantajele concrete ale protejării gazonului. Ştiu însă că echipa Dinamo şi suporterii săi s-au întâlnit din nou frumos pe Naţional Arena, aşa cum nu se mai întâmplase de mult timp în „Ştefan cel Mare”. În fine, ajungem şi la Steaua. Capitol mai dificil de abordat. Fiind

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°