Imperiul magic al domnului Magorium, filmul (regia Zack Helm, cu Dustin Hoffman, Natalie Portman), ne oferă o posibilă imagine ideală a unui magazin: unul de jucării, în care acestea sînt vii, se mişcă singure şi se joacă cu puradeii prezenţi. Pînă la urmă, e vorba de ideea unui magazin de jucării transpusă ad litteram: lucrurile funcţionează într-un haos organizat, de fapt o ordine spontană, pe care nu o poate nimeni stăpîni prin reguli impuse, ci doar prin sentimente pozitive şi credinţa că totul e posibil. Nu e cazul să generalizăm şi să facem din asta o filozofie de viaţă, deşi mi-ar plăcea. Concluzia e că un magazin reuşit e un loc viu, cu un potenţial, mai mult sau mai puţin vizibil, de happening.
În magazinele care îmi plac, din Bucureşti, tocmai aşa ceva caut: chiar dacă acolo lucrurile nu se mişcă de unele singure şi nici nu plutesc prin încăperi, există cîte un amănunt, în fiecare dintre ele, care le apropie de Imperiul magic al domnului Magorium. Poate fi ceva legat de produsele în sine, de atmosferă, de modul în care vînzătorii se poartă cu clienţii; sau, pur şi simplu, de aşteptările tale de consumator privind un loc ce ţi-ar putea oferi o bucurie fără o utilitate imediată.
Pe vremea lui Ceauşescu, cele mai apropiate de pattern-ul anterior menţionat erau tutungeriile. Motivele principale pentru aceasta erau amestecul de produse comercializate şi potenţialul lor inutil. Sigur că ţigările, ţigeretele, chibriturile şi tutunul reprezentau obiectul lor principal. Dar, pe lîngă acestea, puteai găsi întotdeauna şi pixuri, agende, jucării, caiete, decoraţiuni - genul de produse pe care un Moş Crăciun frivol le-ar fi putut oferi clienţilor săi cu spirit ludic şi fără prea mari pretenţii. Nu degeaba tatăl meu spunea că, dacă ar fi fost să-şi schimbe meseria, ar fi ales să fie patronul unei tutungerii.
Tutungeria a venit în discuţie nu doar d