Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brâncuşi mondialul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 februarie 2010 ·

...Până pe la vreo nouă ani încă visam la prima călătorie cu trenul. Într-o zi senină de primăvară, cu copaci înfloriţi, visul s-a-mplinit: împreună cu învăţătoarea noastră, Gabriela Popescu, noi, elevii clasei a II-a A, ne-am urcat în trenul de Târgu Jiu. Pe-atunci nu se fabricaseră Săgeţile albastre, aşa că drumul dus-întors a durat mai mult decât şederea în Târgu Jiu. Dar a meritat, având în vedere scopul şi durata vizitei: „pelerinaj“ la tripticul Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Coloana Infinitului. În timp, am înţeles de ce doamna învăţătoare insistase atunci pe lângă părinţi să-şi lase copiii în această excursie. Comandamentele politico-ideologice ale vremii îi puseseră gând rău Coloanei. Urma să fie dărâmată, iar terenul să fie redat agriculturii. Din fericire, nu s-a întâmplat aşa. Potrivit raportului dat de învăţătoare părinţilor aflaţi în gară să-şi întâmpine la întoarcere copiii, toţi am fost cuminţi, n-am băut apă rece de la ţâşnitori şi n-am mâncat îngheţată pe băţ. Ce mai, toţi fuseserăm parcă eboşe ale „Cuminţeniei pământului“! Drept pentru care ai mei au hotărât ca în vacanţa de vară, aflată la doi paşi, să facem un drum cu trenul la Sighet, la unchiul Nicolae...

Mi-a fost şi mi-e drag „Maramureşul Olteniei“, Gorjul! Eu cred că asocierea Gorjului cu Maramureşul nu este doar una a similitudinii aşezării geografice, nordul Olteniei, nordul României. Porţile maramureşene, turlele bisericilor de lemn înălţându-se spre cer se regăsesc esenţializate, sublimate în operele lui Brâncuşi, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului. O parte din creaţiile lui le mai putem vedea la Muzeul de Artă din Craiova sau la Târgu Jiu, expuse în aer liber, firesc, unde le e locul, dar, vai, expuse şi intemperiilor generate de lipsa grijii, respectului şi recunoştinţei noastre, cum este cazul Coloanei recunoştinţei fără de sfârşit, pe numele ei de catalog, Coloana Infinitulu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 16 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 16 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 16 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Preşedintele Andrzej Duda: Polonezii cunosc sentimentul de şoc după pierderea bruscă a unor lideri politici

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, se numără printre primii lideri europeni care au comentat accidentul de elicopter din Iran, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian. El a amintit de

Protest al angajaților Arhivelor Naționale Mureș

Radio Mures acum o ora
Aceștia vor opri lucrul pentru o oră, începând cu ora 12.00, pentru a atrage atenția asupra salarizării inechitabile de care au parte angajații din teritoriu față de colegii lor din administrația centrală. Șef serviciu Arhivele Naționale Mureș, Mire

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°