Cuviosul Ioan Iacob de la Neamţ s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe Valea Iorda­nu­lui, cât şi în pustiul Hozeva, de ace­ea i s-a spus şi Hozevitul.

S-a născut la 23 iulie 1913 în satul Crăiniceni din fostul judeţ Dorohoi şi a primit la botez numele Ilie. Părin­ţii săi erau oameni simpli, dar foarte credincioşi. A rămas orfan de mic. Mama a murit la scurt timp după naş­terea sa, iar tatăl a plecat la război, dându-şi viaţa pentru patrie. Ilie a fost crescut de bunica sa care l-a învăţat ce în­seamnă credinţa şi evlavia. Când a intrat la şcoala din satul natal şi-a hrănit sufletul cu scrierile cărţilor sfinte. După ce bunica a trecut la cele veşnice, a rămas în grija unui unchi, dar şi aici a primit educaţie creştinească. Cum a absolvit Ba­ca­laureatul cu merite deosebite la învăţătură, rudele apro­piate s-au gândit să-l trimită pe tânărul Ilie la Facultatea de Teologie de la Cernăuţi. El a ales viaţa monahală, astfel că la 20 de ani a intrat în Mănăstirea Neamţ, unde a fost rânduit cu ascultare la infirmerie şi la biblioteca mă­năstirii. După o vreme, a făcut cerere de plecare la Locurile Sfinte, însă solicitarea i-a fost refuzată pe motiv că nu satis­făcuse stagiul militar. Atunci stareţul mănăstirii l-a trimis la Bucureşti pentru a urma Facultatea de Medicină. Tână­rul nu s-a întors la Neamţ după finalizarea studiilor, ci a vi­zitat aşezămintele monahale din Oltenia, impresionând prin comportamentul său exemplar. S-a întors la Neamţ după satisfacerea stagiului militar, având aceleaşi ascul­tări. Ca bibliotecar a descoperit comorile de învăţătură ale Sfinţilor Părinţi, pe care le-a studiat îndeaproape. Tuns în monahism, a primit numele Ioan şi a primit noi ascultări: intendent de stăreţie, bibliotecar şi profesor de limba ro­mână la şcoala monahală, în care se pregăteau fraţii înce­pători. A plecat spre Ţara Sfântă în toamna anului 1936 îm­preună