Mircea Cărtărescu: "Odată cu eşecul reformei justiţiei după 2004, putem spune că iluziile noastre în privinţa posibilităţii unui stat de drept în România s-au prăbuşit cel puţin pentru o generaţie."
Nu doar Traian Băsescu, ci noi toţi am eşuat în lupta cu morile de vânt. Debarcarea Monicăi Macovei, nume de care se leagă cea mai curajoasă încercare de reformă în justiţie după 1989, a însemnat începutul acţiunii meticuloase şi concertate de dezarmare a preşedintelui, singurul care a avut voinţa politică să facă ceva ca să devenim un stat cu adevărat european. Încetul cu încetul, el a fost lipsit de toate pârghiile puterii, pe care le-ar fi putut folosi pentru însănătoşirea vieţii politice a ţării. A fost trădat de aliaţi, părăsit de consilieri, pus la colţ ca un infractor de parlament şi de presă. A devenit tot mai limpede că lumea politică românească (spre deosebire de electorat) nu-l doreşte pe Băsescu, n-are nevoie de reforme, nici de condamnarea comunismului, nici de elucidarea crimelor trecutului - incluzându- le pe cele din timpul Revoluţiei şi-al mineriadelor -, nici de deconspirarea foştilor angajaţi sau turnători ai Securităţii. Toate acestea tulbură mediile de afaceri de la noi, structurate nu după norme legale şi etice, ci după cutume subterane imposibil de dezrădăcinat. România nu este degeaba arătată mereu cu degetul când e vorba de corupţie. Până şi noi ne-am obişnuit cu ideea că suntem cea mai coruptă ţară din Europa, şi asta nu ni se mai pare ceva deosebit.
Este, pur şi simplu, modul nostru de a exista. În miezul sentimentului românesc al fiinţei nu vom mai găsi nici dorul, nici spaţiul mioritic, nici resemnarea visătoare. Miezul miezului acestui sentiment, dacă el există, este azi mizeria fără margini a corupţiei, a cârdăşiei, a cinismului afaceriştilor şi politicienilor de doi bani. Mă tem că, dacă bunul Dumnezeu însuşi ar înce
