Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teo Trandafir nu se întoarce la Pro Tv

Publicat in Adevarul, marți 18 ianuarie 2011 · ·

Reprezentanţii Pro Tv infirmă zvonurile conform cărora Teo Trandafir va reveni la televiziunea care a făcut-o vedetă.

"După cum ştim cu toţii, Teo va fi ocupată în următorii ani la Camera Deputaţilor. Deci nu se va întoarce la Pro Tv. Nici nu au existat astfel de discuţii", ne-a spus Maria Apostol, P.R. Director Pro Tv.

Şi alte surse din Pro Tv susţin spusele P.R.-ului. "Teo nu se întoarce la Pro Tv. A spus Carmen Hara într-o emisiune că se va întoarce şi unii au crezut, dar nu se va întoarce".

Citeste AICI de ce s-ar intoarce Teo la Pro Tv!

La începutul acestei luni, teo a fost internată într-un spital din Capitală. După câteva zile, însă, aceasta a fost transferată la un spital din Viena, la clinica AKH. Diagnosticul pe care medicii i l-au pus lui Teo Trandafir este pancreatita acuta de severitate medie.

Unde a lucrat Teo până în prezent

În perioada 2000-2006, a prezentat emsiunea de divertisment, care îi purta numele „Teo”, la ProTV. La acelaşi post a mai realizat emisiuni estivale: “Bilet de vacanţă”, “5 săptămâni în balon”, “Vine Teo” şi “Teo şi vedete cu sacu’”.

În perioada 2006- 2007, a plecat de la PROTV şi a ales postul de director al televiziunii Romantica, iar în 2007, a prezentat emisiunea TeoViziunea, la Romantica.

În perioada ianuarie-decembrie 2008, a realizat emisiunea „Teo Live” la Prima TV, iar câteva luni a fost si prezentatoarea emisiunii „Momentul adevărului”, tot la Prima TV.

În perioada 2005-2006, a realizat caravana „Vrei Teo, ai Teo!”, iar în 2004-2005, a realizat alături de Andi Moisescu, în fiecare sâmbăta, „Teo şi Andi Show”. În perioada 1994-1997, a realizat emisiunea “Buna Dimineata, Romania”, alături de Mircea Badea, la Tele 7 Abc.

Între 1997 şi 2000, a prezentat la Antena 1 emisiunile „Dimineaţa devreme” şi „Teo & Mircea show”.

În perioada 19

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 2 ore
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 52 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 4 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°