Timişoreanul Lazăr Saitoş a încercat să scape de rigorile legii după ce a fost prins în Vama Naidăş în timp ce introducea în ţară 100 de cartuşe de ţigări, în scopul comercializării lor pe piaţa neagră, iar acum a ajuns după gratii. Bărbatul a fost arestat pentru 15 zile pentru dare de mită.
Pus în situaţia de a rămâne fără maşină şi obligat la plata unei amenzi usturătoare, de până la 10.000 de lei, Lazăr Saitoş a considerat că e mai lesne să-i cumpere pe oamenii legii. Timişoreanul a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş în timp ce încerca să introducă în ţară 100 de cartuşe de ţigări.
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală din Cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au dispus imediat punerea în mișcare a acțiunii penale pentru dare de mită, infracţiune pedepsită de lege cu închisoare de la şase luni la cinci ani.
“Într-un birou din cadrul punctului de frontieră Naidăș, învinuitul a oferit lucrătorului vamal și agentului de poliție suma de 400 euro, pentru ca aceștia să nu-i aplice sancțiune contravențională și măsura confiscării autoturismului în care a ascuns la trecerea de frontieră în țară cantitatea de țigări”, a explicat procurorul Valentin Cârstea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Bărbatul a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă şi va sta pentru o vreme de parte de “afaceri”. Pe holurile Tribunalului, cunoştinţe ale acestuia se plângeau că întotdeauna pică în plasa anchetatorilor doar peştii mici, adevăraţii rechini făcându-şi în continuare de cap fără a fi deranjaţi de cineva.
casetă
Arestat preventiv pentru 15 zile
“S-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 15 zile. S-a reţinut că inculpatul în cauză a oferit suma de 400 de euro, cu titlu mită, unui lucrător vamal şi unui agent de poliţie de frontieră, c